Sport

Ogăraru despre derby-urile cu CFR: „Nu vrem să deconspirăm atuurile”

Fotbaliștii Universității Cluj au finalizat cantonamentul iarr acum se pregătesc intens pentru meciurile grele pe care le vor avea de disputat împotriva echipelor rivale pentru scăparea de la retrogradare.

Antrenorul „U” Cluj, George Ogăraru, a declarat astăzi, în prima conferință de presă de la întoarcerea echipei din cantonamentul din Antalya, că a realizat în această perioadă de antrenamente tot ceea ce și-a propus.

El a mai precizat că deși nu are conturat un „prim 11”, a observat performanțele mai multor jucători. „Ne-am îndeplinit ce ne propusesem și anume aducerea jucătorilor la un potențial bun pentru acest început de campionat. Am avut și destule meciuri, nu am avut foarte multe accidentări, în afară de Cătălin Tarcea, juniorul care a făcut deplasarea cu noi în Antalya. În rest nu sunt alte accidentări. Îl avem și pe Veselovski alături de noi, e bine. Nu mi-am conturat un prim 11, însă în mare așa, cam știm ce am vrea să facem. Am încercat mai multe variante, dar schimbând de fiecare dată jucătorii la pauză tocmai pentru a le da un număr egal de minute”, a spus Ogăraru.


Acesta i-a menționat pe Radu Crișan, Cătălin Tarcea și pe Calcan printre jucătorii al căror joc și tehnică l-au impresionat plăcut și a spus și că jucătorii nou veniți s-au acomodat rapid.

Întrebat cum comentează locul al 11-lea pe care echipa îl ocupă la finalul turului, Ogăraru a spus că nu și-a propus să lupte pentru „evitarea retrogradării”, deoarece și-a propus mult mai mult și a precizat că luna care urmează este foarte importantă pentru echipă.


„U” Cluj se afla în Antalya când CFR Cluj a primit decizia de intrare în insolvență, în urmă cu câteva zile. Ogăraru a spus referitor la acest lucru că spectacolul fotbalistic are foarte multe de pierdut din cauza problemelor financiare pe care el au tot mai multe cluburi. „Din păcate din ce în ce mai multe cluburi au probleme financiare și s-a recurs la această metodă. Este o problemă reală pe care o observăm cu toții și vedem cine trage ponoasele acestor probleme. Pentru că se pierde, din punctul meu de vedere, la nivel de spectacol fotbalistic și la nivel de credibilitate”, a spus Ogăraru.

Referitor la viitoarele meciuri cu CFR, antrenorul a spus că, dată fiind situația adversarilor, „U” Cluj ar putea fi considerată favorizată, dar nu favorită. „CFR este favorita. E un meci foarte greu, un meci pe care ni l-am dorit. Acum, culminând cu toate problemele care sunt în cadrul clubului cred că suntem cumva favorizați, dar nu favoriți. Un atu ar fi că ne dorim poate mai mult decât CFR să aducem acest titlu în visteria clubului. Din punct de vedere al jocului nu cred că are rost să vorbim despre ce atuuri avem noi. Până la urmă sunt două meciuri, Cupă și cel din campionat, pe care le vom juca la sânge. Nu vrem să deconspirăm acum atuurile”, a spus Ogăraru.


Universitatea începe în forţă returul Ligii 1, primul meci fiind disputat cu ASA Târgu Mureş (acasă), după care se deplasează la Dinamo, echipa antrenată de fostul tehnician, Mihai Teja. După care urmează turul din semifinala Cupei cu CFR din Gruia, și meciurile de foc cu Concordia Chiajna (a), FC Braşov (d), Botoşani (a), CSMS Iaşi (a).

Ultimele Stiri
abonare newsletter