Sport

Angelo Niculescu: „Universitatea a fost o echipă neglijată“

Profesorul Angelo Niculescu, principalul artizan al calificării echipei naționale de fotbal a României la Campionatul Mondial Mexic 1970, a vorbit pentru Monitorul de Cluj, într-un interviu publicat de Laurențiu Boariu pe data de 21 noiembrie 2012, ultimul interviu acordat unei publicații locale, despre perioada în care s-a aflat la conducerea tehnică a echipei Universitatea Cluj.

Reputatul tehnician, care a decedat la vârsta de 93 de ani, a pregătit echipa „șepcilor roșii“ în sezonul 1981-82, la finalul căruia, din păcate, formația studențească a retrogradat în Divizia B, deși la finalul turului se afla pe locul 10 și unii cronicari sportivi o vedeau candidată cu șanse reale la pozițiile fruntașe. Angelo Niculescu a fost unul dintre cei mai cunoscuți antrenori români, presa din Spania catalogându-l drept unul dintre invetatorii așa-numitului joc „tiki-taka“, cu pase scurte și dese. În cele ce urmează vă prezentăm un interviu în care Angelo Niculescu vorbește despre Universitatea Cluj.
 
De ce ați ales „U“ Cluj în 1981?
Angelo Niculescu: - Am ajuns la Cluj pe baza faptului că aveam o anumită afecțiune pentru clubul Universitatea, afecțiune pe care mi-am format-o pe când eram jucător, în cadrul campionatului de război, la care „șepcile roșii“ au participat cu tot elanul, cu tot efectivul și acea echipă este admirată și astăzi. O echipă cu jucători ce au rămas în memoria microbiștilor, doctorul Luca, doctorul Coracu, doctorul Joja și alții, au evoluat și au rămas niște embleme pentru fotbalul clujean. Îmi amintesc că „U“ a reușit să se mențină, ca valoare sportivă și să supraviețuiască, să transmită mai deparete spiritul universitar clujean în Țara Românească, în ciuda faptului că se afla în refugiu la Sibiu. M-am atașat de această echipă, chiar la un moment dat, ținând seama de frumusețile orașului, îmi propuneam să vin la Cluj și să urmez facultatea.

Ați mai întâlnit cluburi cu un spirit asemănător cu cel al Universității Cluj?
AN: - O echipă din România care s-ar putea apropria de spiritul și de atmosfera de atașament și sportivitate a Universității este doar Unirea Tricolor București, care a dispărut însă după război.


Ce v-a impresionat la orașul Cluj?
AN: - Îmi amintesc, mai ales Parcul „Dr. Iuliu Hațieganu“ mi-a rămas întipărit în memorie, era o mare realizare, pentru că dădea posibilitatea tinerilor să se relaxeze, să facă sport, aproape de locurile unde se țineau cursuri universitare. Din păcate, am dat și la Cluj, ca și în alte părți, de oameni care nu aveau tangență cu sportul și echipa nu a primit sprijin. Din punct de vedere economic, era o situația mai mult decât critică. Pe atunci aveau acces la alimente mai mult persoane care aveau funcții în cadrul partidului, nu și oamenii de rând.

Ce vă amintiți din perioada când ați antrenat clubul Universitatea Cluj?
AN: - Nu vreau să mi amintesc nimic, pentru că a fost o perioadă neagră, o greșeală de orientare a mea personală. Plecând de la Bacău din cauza unei secretare de partid care conducea necorespunzător orașul, depășită de probleme, nu ajuta sportul, am nimerit la Cluj într-o perioadă neagră, am mers din lac în puț să zic așa. Era o vorbă pe vremea aia la Cluj, „toată țara merge de-a moaca, numai Clujul merge de-a Mocuța“, pentru că Mocuța era numele prim-secretarului PCR. Acesta venea la fotbal să vizioneze meciurile, dar nu a ridicat un deget pentru bunul mers al echipei, nu a ajutat cu nimic echipa Universitatea, conducătorii sau fotbaliștii, astfel eu am căzut din lac în puț, venind de la Bacău la Cluj. Universitatea a fost o echipă neglijată de conducerea locală, luând-o pe toate perioadele ei și frumoase și negative. Conducerea locală a fost factorul determinant în evoluția și involuția echipei „U“ Cluj. Ideea de sport a pătruns greu în rândurile românilor și mai ales ale conducătorilor. Conducătorii s-au gândit în special la existența lor, la evoluția lor și a familiei. În momentul când s-au așezat într-o funcție de conducere au uitat foarte repede, cum se obsevră și în zilele noastre, de obligațiile care și le-au asumat sau trebuiau să și le asume pentur cetățeni.


Cu cine ați colaborat cel mai bine la „U“?
AN: - Cu Remus Câmpeanu. Acesta era un fac-totum la echipă, era și secretar și președinte. Dacă nu ar fi fost el, nu mai era echipa. El se ocupa de toate, de la A la Z, din toate punctele de vedere, toate funcțiile le-a luat în brațe. A iubit această echipă și a făcut multe sacrificii pentru ea. Relația noastră a fost antrenor-conducător. Eu nu mă puteam adresa decât lui. Remus conducea echipa, dar nu avea nici o putere, trebuia să bată la ușa prim-secretarului, la ușa primarului, a conducerii orașului, uneori era primit, alteori nu. Era apreciat și de o serie de profesori universitari din jurul echipei. Tradiția era cea care menținea antrenorii și jucătorii în jurul echipei, era o „flacără“ universitară, care m-a atras și pe mine și m-a făcut să am o afecțiune pentru această echipă.

Ce ne puteți spune despre Dan Anca, de la Universitatea Cluj, pe care l-ați chemat în dese rânduri la echipa națională?
AN: - Dan Anca era un jucător foarte activ în teren, foarte conștiincios, se dăruia, iar când intra pe teren juca până la ultimul fluier. Avea o pregătire fizică excelentă, l-am ținut la lot ca un jucător util, foarte util, disciplinat, conștiincios. Aș fi chemat și alți jucători de la „U“, dar nivelul de pregătire și randamentul lor lăsa de dorit și ca atare îi treceam cu vederea.


Dar despre Septimiu Câmpeanu, pe care l-ați antrenat?
AN: - Septimiu Câmpeanu avea un fizic debilitat, dar avea o tehnică și un simț al mingii foarte dezvoltat, care îi permitea să-și depășească cu ușurință și îndemânare adversarii direcți.

Cu o pregătire mai bună la juniorat, ar fi putut fi un mare centru înaintaș, dar nu a reușit să și formeze o capacitate de efort ridicată. La nivelul Diviziei A a fost un jucător apreciat și a reușit să marcheze multe goluri.


Carte de vizită
Angelo Niculescu
Născut în 1 octombrie 1921 la Craiova
Decedat în 20 iunie 2015 la București
Cariera de jucător:
1939-44 FC Craiova
1945-47 Carmen București
1947-48 Ciocanul București
1948-50 Dinamo București
Cariera de antrenor:
1953-57 Dinamo București
1958 CCA (Steaua) București
1958-59 Tractorul Brașov
1964-66 Dinamo București
1967-72 echipa națională a României
1973-77 Sportul Studențesc Buc.
1977-79 Politehnica Timișoara
1979-80 Dinamo București
1980-81 SC Bacău
1981-82 Universitatea Cluj

Performanțe:
- ca jucător: 1942 campion de război cu FC Craiova;
- ca antrenor: 1955, 1965 campion cu Dinamo București, a calificat echipa națională la Campionatul Mondial din Mexic 1970.

abonare newsletter