Sport

Simona Halep s-a calificat în finala de la Toronto unde o va întâlni pe Serena Williams

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat în finala Rogers Cup, după ce a învins-o, sâmbătă, în penultimul act al turneului Premier 5 de la Toronto, cu scorul de 6-4, 6-4, pe italianca Sara Errani, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15.

Meciul a durat o oră şi 36 de minute, iar la capătul lui românca a revenit în finala unui turneu WTA pentru prima dată din 22 martie, când s-a impus la Indian Wells. Cu acelaşi scor s-a încheiat şi ultima întâlnire dintre Halep şi Errani, disputată la 24 aprilie, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier de la Stuttgart.

Atmosferă de meci de fotbal, sâmbătă, la Aviva Center din Toronto, o arenă de 12.500 de locuri, aproape plină la partida Halep - Errani. Sutele de români din tribune au oferit un fond sonor incendiar încă de la intrarea jucătoarelor pe teren. "Si-mo-na, Si-mo-na" a răsunat pe tot parcursul partidei. Fanii au ovaţionat orice schimbare a cifrelor de pe tabela de marcaj din dreptul Simonei Halep, şi atunci când românca făcea punctul, dar şi când greşea italianca. Arbitrul de scaun a intervenit de câteva ori pentru a mai domoli zgomotul, demn cel puţin de Cupa Davis sau Fed Cup.


„Suntem în România sau în Canada?”, a fost întrebată la finalul partidei Simona Halep la interviul de pe teren, după ce fanii români au fost la nivelul de la întâlnirea de Fed Cup câştigată de România, la Montreal, în faţa Canadei, în aprilie.

În aceste condiţii, Halep nu putea să pierdă meciul cu Errani. Ar fi putut să-l câştige mai repede, dar italianca de 28 de ani e o jucătoare vicleană, tenace, în ciuda faptului că nu impune prin forţă. Serviciul moale al lui Errani îmbie la retururi decisive şi Halep a încercat asta de multe ori, nu întotdeauna cu succes. Românca a început imprecis meciul şi Errani a condus cu 2-0, după un break în ghemul al doilea. Românca a câştigat apoi patru ghemuri la rând şi de la 4-2 pentru ea s-a mers liniştit cu serviciul fructificat de fiecare jucătoare până la 6-4, în 40 de minute.


Setul al doilea a început cu trei break-uri consecutive. La 2-1 pentru ea, Halep şi-a făcut serviciul, apoi s-a mers fără break până la 4-3, când românca nu a mai fost concentrată, iar italianca a egalat. Sportiva din Constanţa a bifat următoarele două ghemuri, câştigând la a patra minge de meci, dar nu înainte de a da cu racheta de pământ că a pierdut avantajul de 40-15, pe care l-a avut la un moment dat la 5-4.

A doua finalistă a turneului de la Toronto va fi stabilită după disputarea semifinalei din americanca Serena Williams, locul 1 WTA, şi elveţianca Belinda Bencic, locul 20 WTA, programată duminică, de la ora 01.30. Cu Bencic, Halep s-a întâlnit o dată, anul trecut, în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, când românca s-a impus, cu scorul 6-4, 6-1.


În schimb, Halep a jucat de şase ori cu cea mai bună jucătoare a lumii, câştigând un meci, anul trecut, în faza grupelor la Turneul Campioanelor de la Singapore, scor 6-0, 6-3. Ultima partidă disputată de ele, singura din 2015, a avut loc în martide, în semifinalele turneului de la Miami, când Williams s-a impus cu 6-2, 4-6, 7-5.

Calificarea în finală la Rogers Cup este recompensată cu un premiu de 227.640 de dolari şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 456.000 de dolari şi 900 de puncte WTA.


Finala este programată duminică.

Simona Halep s-a calificat în a 18-a finală din carieră


Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat pentru a 18-a oară într-o finală a unui turneu WTA, după ce a învins-o, sâmbătă, cu 6-4, 6-4, pe Sarra Erani, locul 17 WTA, în semifinale Rogers Cup, o competiţie de categorie Premier 5.

Românca de 23 de ani a câştigat 11 turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells, toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013.

Halep a mai disputat şase finale, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Halep: Din punctul meu de vedere pot să spun că am câştigat turneul

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, sâmbătă, după ce s-a calificat în ultimul act al turneului de la Toronto, că se simte ca şi cum ar fi câştigat competiţia şi că duminică se va bucura de finala la care şi-o doreşte ca adversară pe Serena Williams, liderul mondial. „Bineînţeles că vreau să joc cu Serena, este întotdeauna o mare provocare să joc cu ea. Vreau să vă zic ceva, dar să nu spuneţi nimănui, din punctul meu de vedere pot să spun că am câştigat turneul. Dacă joc împotriva ei mâine va fi o provocare şi nu am nimic de pierdut, mă voi bucura de finală„, a spus Halep zâmbind, după ce a câştigat meciul cu italianca Sara Errani.

Ultimele Stiri
abonare newsletter