Sport

FIFA vrea un cod general de norme pentru toate cluburile din lume

Cluburile trebuie să aibă antrenori și medici calificați și profesioniști, o administrație cu o formare adecvată și să respecte regulamentele internaționale.

Federația internațională de fotbal are drept obiectiv crearea, împreună cu cele șase confederații continentale (FIFA, UEFA, CONCACAF, CONMEBOL, AFC și CAF), a unei „mărci mondiale”, un cod general de criterii pentru acordarea licențelor pentru cluburi, data realizării acesteia fiind sfârșitul anului 2016.

Respectivul normativ reprezintă un mijloc pentru îmbunătățirea activității cluburilor de fotbal prin intermediul unor standarde minime în sectoarele-cheie, precum securitatea pe stadioane, confortul spectatorilor și dezvoltarea fotbalului juvenil, aceste cerințe fiind anunțate printr-o notă, în care se arată că decizia a fost luată la seminarul găzduit în ultimele zile de Zurich, cu participarea reprezentanților celor șase confederații.


„Luând drept model cluburile cele mai solide, fotbalul va dispune de o bază solidă în întreaga lume. Acordarea licențelor pentru cluburi devine o prioritate în ce privește investițiile FIFA în fotbal, precum și, de asemenea, un element decisiv pentru creșterea standardelor profesionale”, a declarat directorul Asociațiilor membre pentru dezvoltare FIFA, Thierry Regenass.

„În prezent, colaborăm strâns cu cele 6 confederații și cu federațiile membre din întreaga lume, pentru a concretiza acest proiect, pentru viitorul fotbalului”, a adăugat el.


Sistemul concesiunilor de licențe pentru cluburi al FIFA cere cluburilor să îndeplinească standarde și principii minime în cinci domenii fundamentale: un program de dezvoltare juvenilă și promovarea jocului corect, stadioane sigure și confortabile pentru suporteri, familiile lor și presă și instalații de antrenament.

Totodată, cluburile trebuie să aibă antrenori și medici calificați și profesioniști; o administrație cu o formare adecvată și, de asemenea, să respecte regulamentele internaționale, în așa fel încât proprietatea clubului să fie transparentă și justă. În ceea ce privește problemele economice, trebuie să existe un audit independent al finanțelor clubului.

Etichete: licenta club fifa
Ultimele Stiri
abonare newsletter