Sport

Irina Begu a câștigat turneul de la Seul, primul ei titlu WTA

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul WTA de la Seul, dotat cu premii de 426.750 de dolari, după ce a învins-o, duminică, în finală, pe belarusa Aleksandra Sasnovici, cu 6-3, 6-1.

Begu (25 ani, 29 WTA), principala favorită, s-a impus într-o oră și 17 minute de joc în fața unei adversare venite din calificări, care a comis opt duble greșeli în finală. Sasnovici (21 ani, 136 WTA) o învinsese în primul tur pe Alexandra Dulgheru, cu 6-3, 6-2.

„Sunt atât de fericită că am câștigat primul meu titlu WTA după trei ani. A trecut mult de atunci și cred că mi-am îmbunătățit mult jocul”, a afirmat Begu, citată de site-ul WTA. „Am învățat mult din meciurile și experiențele pe care le-am avut și în primul rând cred că sunt mult mai constantă în joc. Mă simt total diferit față de acum trei ani”, a adăugat românca.


„Cred că lucrul esențial azi e că mi-am păstrat calmul și am făcut-o pe adversara mea să alerge mai mult (...). Cred de asemenea că am fost mai bună la punctele importante. Nu am dominat fiecare ghem, dar am fost mai bună la punctele mari”, a spus ea.

Întrebată despre importanța victoriei sale pentru România, Begu a răspuns: „Cred că este importantă, fiindcă tenisul este cu adevărat popular în acest moment în România. Avem multe jucătoare în Top 100 și în țară sunt o mulțime de fani. Susținerea lor este foarte importantă”.


Begu, locul 29 mondial, va urca pe locul 26. Cea mai bună clasare din cariera sa fusese până acum poziția a 28-a.

Românca a primit un cec de 111.389 dolari și 280 de puncte WTA, iar Sasnovici s-a ales cu 55.435 dolari și 198 de puncte WTA.


Anul trecut la Seul, Begu a pierdut în primul tur la simplu, dar a câștigat proba de dublu, alături de Lara Arruabarrena (Spania).

Pentru Begu este al doilea titlu WTA la simplu, după cel cucerit în 2012, la Tașkent, dar a mai jucat alte trei finale, anul trecut la Moscova și în 2011, la Marbella și Budapesta.


Cele mai bune rezultate reușite anul acesta erau o semifinală la Rio de Janeiro și optimi la Australian Open.

În continuare, Irina va juca la turneul de la Wuhan, unde adversară în primul tur îi va fi kazaha Zarina Dias.

Ultimele Stiri
abonare newsletter