Sport
Universitatea Cluj s-a reunit după vacanța de iarnă. Lemnaru, Târnăcop și Chiacu au fost printre cei prezenți la primul antrenament
Fotbaliștii clubului Universitatea Cluj s-au reunit după pauza de iarnă cu noi „achiziții”, cu speranțe la un cantonament, meciuri amicale și sponsori.
La prima întâlnire din acest an, care a avut loc luni la ora 11, jucătorii Universității Cluj au stat timp de mai bine de două ore în vestiarele de la Cluj Arena după care au plecat la antrenament pe terenul sintetic de la baza sportivă „Dan Anca”.
Printre cei 26 de jucători pe care antrenorul clujenilor i-a avut la dispoziţie s-au numărat şi Valentin Lemnaru, Ionuţ Târnăcop, doi dintre fotbaliştii cu care Universitatea Cluj a reușit, în sezonul trecut, să ajungă în finala Cupei României, dar și să retrogradeze în Liga a 2-a. Pe lângă aceștia, la prima întrunire a „studenților” a fost prezent și Hristu Chiacu.
Valentin Lemnaru a jucat ultima dată la Petrolul, unde a reuşit un singur gol în nouă partide în actuala stagiuni, iar Târnacop şi-a reziliat la începutul iernii contractul cu CS U Craiova, de atunci negăsindu-şi angajament. Dacă cei doi au mai jucat la Universitatea Cluj, Hristu Chiacu a fost o surpriză pentru fanii clujenilor. Mijlocaşul ofensiv de 29 de ani, care a jucat pentru Astra şi Dinamo în trecut a fost ultima dată în lotul celor de la Concordia Chiajna, dar a prins o singură dată lotul de 18, în actuala stagiune a Ligii 1.
Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Mihai Teja, a declarat, înainte de antrenamente, că noii jucătorii ai echipei, Lemnaru, Târnăcop și Chiacu, sunt doar în probe fiind plătiți cu un salariu foarte mare, adică nu vor primi nici un ban pentru prestația pe carre o vor avea la echipă. „Rămânerea lor la club depinde de ei dacă vin gratis la Universitatea și să lucreze și cu sufletul, dar parcă gratis, gratis... Eu mi-aş dori ca ei să rămână, dar depinde de situaţia financiară a clubului. Deocamdată au venit să se antreneze cu noi, mai au câteva oferte din ce am înţeles, dar eu trag de ei să rămână, însă nu poţi să stai chiar gratis. Ar însemna mult să-l avem pe Lemnaru în lot, e un jucător cu experienţă şi îţi mai permiţi să visezi. Nu cred că mai vine nimeni acum, doar dacă, să zicem, cineva are o situaţie bună acasă şi vrea să vină să o ajute pe Universitatea”, a declarat Mihai Teja.
Mihai Teja s-a arătat îngrijorat de faptul că până în acest moment nu s-a stabilit nici un meci amical cu Universitatea Cluj în perioada de cantonament.
Fotbaliștii Universității Cluj sunt, la început de an, într-o situația dificilă, cu salarii restante de peste trei luni și cu speranțe în mai bine, în timp ce stafful clubului are de încasat salarii de până la cinci luni restante.
„Studenții” se vor pregăti pe plan local deocamdată, iar dacă situaţia financiară o va permite vor pleca şi într-un stagiu de pregătire în Turcia.