Sport

Reacţia Simonei Halep după înfrângerea în faţa lui Pliskova: „Nu pot să închei meciurile. La final am avut şi crampe”

Simona Halep (3 WTA) a declarat, sâmbătă, după meciul pierdut, la Cluj-Napoca, în faţa Karolinei Pliskova (13 WTA), în Fed Cup, că este tristă deoarece nu a reuşit să câştige şi speră să îşi ia revanşa în meciul cu Petra Kvitova (9 WTA) de duminică. Halep a recunoscut că adversara ei, Karolina Pliskova, a meritat să câștige.

"Sunt bucuroasă că am putut să joc aici, sper că nu am dezamăgit prea mulți suporteri. Mi-am dorit foarte mult să câștig, dar nu am reușit. Am fost foarte aproape din nou, din păcate de o perioadă nu mai reușesc să închei meciurile. Contra ei e greu să ai o tactică pentru că nu știi niciodată de unde îți vine mingea. Vine tare și mai tare tot timpul. Am încercat să o alerg, pentru că din alergare nu dă prea bine, dar azi a dat câteva mingi. Cred că pe partea mea trebuia mai mult noroc la anumite mingi. Nu a fost ușor să termin meciul cu o înfrângere, chiar sunt foarte tristă că am pierdut. Dar e tenis, mai avem șanse, sper să câștige Monica și mâine să fiu mai bine și să câștig și eu. Nu e ușor, dar trebuie să merg mai departe. Cred că Pliskova a fost solidă și a meritat să câștige azi", a spus numărul trei mondial.

Halep a adăugat că Pliskova este poate cea mai în formă jucătoare din top 15, precizând că i-a fost foarte greu să îi "citească" serviciul în acest meci. "Ghemul de la scorul de 4-4 din setul doi m-a descurajat un pic și chiar m-am enervat, pentru că eu consider că dacă reușeam mai mult acolo altfel decurgea meciul. În setul trei, când ea a făcut 3-2 m-am demoralizat puțin și într-adevăr m-a dominat. Pliskova a arătat azi un tenis solid, fără emoție, a lovit mingile de oriunde era. În momentele importante ea a servit foarte bine. Nu am reușit să îi citesc serviciul aproape deloc azi. Se poate spune că din top 10-15 ea e cea mai în formă", a menționat Simona Halep.


Aceasta a afirmat că din punct de vedere fizic a fost aproape la capacitate maximă. "Am avut mici scăpări în momentele importante, pentru că nu sunt nici într-o formă bună. Încerc să revin și să câștig, dar le cam pierd la limită în ultima perioadă. Am rezistat fizic, doar pe final am făcut câteva crampe, dar e normal, pentru că am fost bolnavă și nu prea m-am antrenat. Pot spune că azi am fost aproape de maximum. Sunt bine, încerc să mă recuperez cât mai repede pentru meciul de mâine", a precizat ea.

Simona Halep regretă că nu a putut câștiga meciul pentru suporterii clujeni. "Nu pot să spun că a fost presiune, publicul chiar a fost deosebit. Suporterii au strigat cât au putut, dar cehii au avut o galerie mai gălăgioasă, au avut o chestie (n.r. — o trompetă) și ne-a dominat un pic. Dar a fost un public deosebit, îmi pare rău că nu am putut să închei meciul cu bine. Cred că am jucat destul de OK, dar știu că se putea mai bine. Nu e o dezamăgire foarte mare, dar este acolo o dezamăgire. E trist că am pierdut, era altfel dacă luam noi primul punct. Am și bătut-o în trecut pe Pliskova și asta poate că agravează situația în interiorul meu", a mai spus ea.


Simona Halep, numărul trei mondial, a fost învinsă de Karolina Pliskova cu 6-7 (4), 6-4, 6-2, sâmbătă, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în primul meci de simplu al întâlnirii care opune echipele de tenis ale României și Cehiei, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup.

Anterior, Simona Halep (24 de ani) și Karolina Pliskova (23 de ani) se mai întâlniseră de trei ori, toate partidele fiind câștigate de jucătoarea română. Precedentele trei meciuri au avut loc în finala turneului de la Dubai (2015), scor 6-4 7-6 (4), în optimile de finală de la Indian Wells (2015), scor 6-4, 6-4 și în sferturile de finală ale turneului de la Sydney (2016) scor 6-4, 7-5.


Halep a explicat că echipamentul tricolor în care a evoluat în meciul cu Pliskova a fost o surpriză a firmei de echipament sportiv Adidas. "Azi am jucat prima dată în echipament tricolor, Adidas mi-a făcut o surpriză și mi-a trimis acasă echipamentul exact în ziua în care am sunat doctorul și i-am spus că nu mă operez și vreau să joc la Cluj. A fost o surpriză plăcută, am zis că e un semn, dacă am primit și echipament tricolor înseamnă că trebuie să vin la Cluj și să joc", a precizat Halep.

Al doilea meci de simplu al confruntării dintre România și Cehia, deținătoarea trofeului, le opune pe Monica Niculescu și Petra Kvitova. Cehia are patru titluri în ultimii cinci ani în Fed Cup.

Ultimele Stiri
abonare newsletter