Sport

Handbaliștii clujeni au fost învinși de liderul clasamentului, CSM Făgăraș, scor 26-22

Echipa masculină de handbal Universitatea Cluj a fost învinsă de CSM Făgăraș, scor 26-22 (11-9), într-un meci disputat în cadrul etapei a XV-a.

Formația de pe primul loc al clasamentului s-a impus în fața clujenilor cu scorul de 26-22 (11-9), după un meci foarte strâns. Universitarii clujeni, coordonați de Radu Samoilă, au început în forță partida, controlând jocul și chiar conducând pe tabela de marcaj.

Antrenorul echipei clujene, Radu Samoilă, a declarat că a fost un mecci bun în care sportivii din Cluj s-au descurcat foarte bine însă asta nu scuză înfrângere. „Am avut cel mai greu meci din acest campionat împotriva celei mai bune echipe, pe propriul său teren. Din păcate nu am reușit să venim acasă cu o victorie, dar asta nu cred că s-a datorat jocului nostru. Am făcut un meci foarte bun, băieții au răspuns foarte bine indicațiilor și asta ținând cont de faptul că mi-au lipsit trei jucători de bază. Am avut o manieră foarte, foarte ciudată de arbitraj, dar cu toate astea pe toată durata partidei am reușit să ținem în șah liderul. Asta nu scuză și greșelile pe care le-am făcut, dar cred că ieri, echipa care ar fi trebuit să iasă învingătoare pe teren trebuia să fie Universitatea Cluj”, a declarat antrenorul Universității Cluj, Radu Samoilă.


În această partidă s-au remarcat de la echipa clujeană sportivii Cătălin Fodoreanu, Alexandru Draia și Vlad Breazu. După această etapă Universitatea Cluj a rămas cu 21 de puncte, cu 15 mai puține decât liderul CSM Făgăraș și se află pe poziția a șasea, cu 7 victorii și 6 înfrângeri.

Următorul meci pentru handbaliștii clujeni este programat duminică, 21 februarie, când vor primi vizita formației ACS Muhlbach Sebeș. Partida este rpogramată cu începere de la ora 11:00 în Sala Sporturilor „Horia Demian”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter