Sport

Echipa Germaniei este încrezătoare înaintea meciului de Fed Cup cu România-FOTO

Barbara Rittner, căpitan nejucător al Germaniei, s-a declarat încrezătoare înainte de meciul cu România deși regretă faptul că acest meci nu se dispută în finala competiției.

Căpitanul nejucător al echipei de tenis feminin a Germaniei, Barbara Rittner, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că meciul cu România poate fi considerat ca o finală.

„România are o echipă bună. Nu suntem fericiți că acest meci se dispută în această fază. Confruntarea din această săptămână ar fi putut foarte bine să fie în finală. Din păcate, și noi și România am avut rezultate negative în meciurile din februarie. Toată lumea crede că va fi o partidă strânsă, poate fi considerată ca o finală. Ambele echipe au avut ghinion că au pierdut meciurile precedente. Cred că va fi interesant, va fi un tenis de calitate”, a declarat Barbara Rittner.


Vorbind despre starea jucătoarei Angelique Kerber, căpitanul Germaniei s-a declarat optimistă. „Cred că Angelique Kerber este în formă, am vorbit cu ea și am căzut de acord ca să își ia câteva zile libere deorece a avut foarte multe meciuri în ultima vreme”, a adăugat căpitanul Ggermaniei.

Aceasta a mai spus că jucătoarea Angelique Kerber, absentă de la conferinţa de presă, ar urma să sosească la Cluj în cursul zilei de miercuri.


Vorbind de perspectiva unui meci cu Simona Halep, sportiva Andrea Petckovici a declarat că: „Am mai jucat de două ori împotriva Simonei, deși am pierdut, de la meci la meci am avut rezultate mai bune contra ei așa că sper într-un rezultat bun. Eu  apreciez jocul ei, este o jucătoare care are un stil diferit de restul fetelor și sunt bucuroasă că în circuitul WTA sunt și astfel de jucătoare”.

Tragerea la sorți a meciurilor va avea loc vineri 15 aprilie. Antrenamentele în Sala Polivalentă continuă miercuri  (17:00-19:00), joi (09:30-11:30 și 13:30-16:00) accesul publicului fiind permis. 


România va întâlni Germania în play-off-ul Grupei Mondiale a Fed Cup, care va avea loc pe 16 şi 17 aprilie, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Ultimele Stiri
abonare newsletter