Handbaliştii clujeni au învins pe Minaur Baia Mare
<p>„U“ Transilvania a câştigat cu scorul de 41-31 amicalul disputat ieri pe teren propriu împotriva formaţiei Minaur Baia Mare. Principalii marcatori pentru echipa clujeană au fost Alexandru Micu cu 8 goluri, Alin Bondar cu 5, Radu Lazăr, Mihai Bogdan şi Mihai Busecan, cu câte 4 reuşite fiecare. „A fost un joc util pentru noi, mai ales că au intrat în echipă şi cei accidentaţi, Grasu şi Burcă şi am avut toată echipa la dispoziţie. Sper ca la turneul de la Timişoara să ne îmbunătăţim jocul“, a declarat antrenorul Ştefan Constantin.</p>
<p>Handbaliştii clujeni vor participa începând de astăzi la Turneul Internaţional „Cupa Banatul“, alături de formaţiile Oroshazi FKSE din Ungaria, Partizan Belgrad din Serbia şi Politehnica Timişoara.</p>