Sport

Liga I: FC Botoșani - CFR Cluj 3-1

CFR Cluj a fost învinsă în deplasare cu scorul de 3-1 de FC Botoșani în a doua etapă din noua ediție a Ligii I de fotbal.

FC Botoșani a fost condusă în urma golului marcat de croatul Antonio Jakolis (19), la care gazdele au protestat inutil pentru un henț, comis însă de un jucător botoșănean.

Gazdele au egalat pe finalul primei reprize, prin lituanianul Deyvidas Matulevicius (40), iar în debutul reprizei secunde au preluat conducerea, după golul marcat din lovitură liberă de Istvan Fulop (48). Nicolae Mușat (80) a marcat un gol splendid, cu un șut-centrare din unghi.


Botoșănenii au mai ratat ocazii mari pe final, prin Sergiu Popovici și Alin Bordeianu, singuri cu portarul, și Fulop (90+2), a cărui reluare a șters bară transversală.

FC Botoșani ar fi trebuit să joace în prima etapă cu Rapid sau ACS Poli Timișoara, dar meciul a fost amânat din cauza situației clubului giuleștean.


FC Botoșani — CFR 1907 Cluj 3-1 (1-1), Stadion "Municipal" — Botoșani
Au marcat: Deyvidas Matulevicius (40), Istvan Fulop (48), Nicolae Mușat (80), respectiv Antonio Jakolis (19).
Arbitru: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea); arbitri asistenți: George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe); arbitru de rezervă: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea)
Observatori: Sorin Boca (Iași) — CCA, Cătălin Popa (Vaslui) — LPF

Ultimele Stiri
abonare newsletter