Sport

Baschet: Dragan Petricevic este noul selecționer al naționalei feminine

Tehnicianul de origine bosniacă a primit funcția de antrenor principal al echipei naționale de baschet feminin a României.

Petricevic va fi asistat de Attila Veres.

Petricevic, născut la Sarajevo, a fost primul antrenor străin care a activat în România, ajungând la Cluj-Napoca in 1996 și câștigând titlul național cu Universitatea SM Invest.


“Mulțumesc Federației Romane de Baschet pentru încrederea acordată. Sunt foarte onorat de această numire și voi face tot ce stă în puterile mele pentru a ne îndeplini principalul obiectiv, calificarea la Campionatul European din 2019. Sunt nu doar onorat, ci și fericit pentru această numire, deși sunt conștient de riscurile și expunerea pe care postul de selecționer le aduce de la sine în orice sport din România. Din păcate, azi nu există nici raționament în comentarii, nici toleranță sau obiectivitate, iar de răbdare sau planificarea unui proiect de reconstrucție nici nu mai e cazul să vorbim, dar toți acești factori negativi nu ajung să-mi diminueze din optimismul și încrederea pe care am în jucătoarele noastre și din convingerea că putem să ne calificăm la Women’s EuroBasket 2019. Suntem într-o grupă dificila, pornim - după calculele specialiștilor - cu șansa a treia, dar eu sunt convins că putem să ajungem la turneul final. Sunt nerăbdător să mă întâlnesc cu jucătoarele, le cunosc valoarea și mentalitatea, și în ziua convocării le voi spune doar atât: «Hai să fim maturi, hai să credem unii în alții și să fim uniți. Să înțelegem că orice sportivă are slăbiciuni, că greșește și uneori poate pierde din încredere, dar când simte că are alături coechipierele, surorile de lupta, care sunt împreună și la bine și la greu, atunci va fi mai puternică din toate puncte de vedere. Hai să ne bucuram de baschet și de faptul că suntem împreună!»” a declarat Petricevic pentru frfbaschet.ro.

Dragan a fost antrenorul echipei naționale de baschet masculin a României in anul 2000, după ce în perioada 1996-1998 fusese secundul lui Dan Berceanu.


În această vară a condus naționala feminină a României (jucătoare sub 25 de ani) la Jocurile Francofoniei, acolo unde s-a clasat pe locul 6.

Ultimele Stiri
abonare newsletter