Sport

Dan Petrescu: "Suntem furați pe față. Mai stau 3-4 meciuri"

După meci, Dan Petrescu (50 de ani) a acuzat penalty-ul primit de ieșeni și transformat de Andrei Cristea și a făcut câteva declarații furibunde la adresa arbitrajului și a rivalilor

"În play-off suntem furați pe față. Hațegan nu ne-a dat penalty cu Steaua, azi a inventat un penalty. E clar că Steaua e cea mai avantajată în play-off. Dacă știu să se descurce, ok, să ia titlul, dar nu e meritat. S-au făcut atâtea presiuni în prima parte a campionatului, mă refer la Gigi Becali și la MM. Nu ne rămâne decât să câștigăm cu Steaua. Mai stau 3-4 meciuri, nu cred că mai pot să continui aici. Nu sunt respectat. Poate dacă mă retrag și eu ca Becali, mă ajută și pe mine arbitrii. Vreau să-i întrebați pe cei de la Astra de ce cu noi mâncau pământul, dar cu Steaua n-a existat. Iașiul la Craiova n-a jucat, jucătorii de bază erau pe bancă. Așa se întâmplă pe la noi, pe aici. Pentru ce i-a trebuit acest punct Iașiului? S-au bucurat de parcă au luat campionatul mondial. Sunt șocat de anumite lucruri. E clar că sunt făcute cărțile. Situația e clară! Îmi mențin decizia de a pleca și dacă vom ieși campioni. Oricum nu vom fi lăsați, stați liniștiți. Pe Arena Națională cred că nici dacă moare cineva de la noi pe teren nu vom primi penalty. La meciul cu Steaua va fi un arbitru român și o va ajuta pe Steaua. Nu o să fie niciun străin. Până acum se băteau cu pumnii că vor arbitru străin, acum nu mai zic nimic", a spus Dan Petrescu la Look TV.

 

abonare newsletter