Sport

Mara se ia de MM: "Și un copil de 5 ani știe că Gigi Becali este patron la Steaua. Ne aruncă praf în ochi!"

Directorul sportiv al echipei CFR Cluj, Bogdan Mara, i-a raspuns lui Mihai Stoica despre retragerea lui Gigi Becali.

"Nu vom avea parte arbitrii străini. Stau și mă gândesc în ce țară trăim dacă MM Stoica încearcă să ne convingă pe toți că Gigi Becali nu este patron la Steaua. O știe și un copil de 5 ani că Gigi Becali este patron la Steaua, dar domnul Stoica ne aruncă praf în ochi cu aceste declarații. MM Stoica a bătut câmpii o oră și jumătate să ne convingă de asta. El mereu spune «patroane, patroane», iar aseară încerca să ne convingă că Becali nu e patron la Steaua.

Legat de arbitraje, am răspuns oficial clubului FCSB, că suntem de acord în condițiile noastre. Dacă CCA ar fi dorit, cu sigurantă s-ar fi respectat deciziile noastre.


Ei nici nu doreau acești arbitri. A fost o presiune din partea lor, pentru că știau și ei că CCA nu va accepta condițiile noastre. Este o intoxicare. S-a văzut această presiune că am fost dezavantajați în patru meciuri, iar ei au fost avantajați în două.

Noi tragem nădejde ca la comisie să se ia decizia corectă, nu depunctare. Azi trebuia să se dea o pronunțare, dar în acest a moment comisia a repus pe rol un dosar mai vechi. Sunt două cazuri diferite, Gigi Becali nu are legatură cu Dan Petrescu. Practic, un dosar pus deja pe rol a fost repus acum, deși nu are legătură cu celălalt. Ne mirăm pur și simplu de aceste decizii. Vom vedea în final ce decizie se va lua. 


Nu vom avea nicio problemă dacă va arbitra Tudor. Este important ca arbitrul care va fi să vorbească cu jucătorii pe teren.

Dacă pierdem, probabil că titlul va merge la FCSB. Avem 4 jucători accidentați după meciul de la Iași, dar vom căuta cele mai bune soluții", a declarat Bogdan Mara, pentru digisport.ro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter