Sport
Doi tineri fotbaliști de la Universitatea Cluj, medii de excepție la BAC!
Luni au fost afișate rezultatele la examenul de Bacalaureat pentru absolvenții de liceu din România. Doi jucători aflați în curtea Universității Cluj au obținut rezultate excelente!
Doi tineri fotbaliști de la Universitatea Cluj, medii de excepție la BAC!Victor Robert Dican a absolvit examenul cu 9,96, obținând note de 10 la matematică și chimie, ratând de puțin nota maximă la proba de limbă și literatură română, la care a fost notat cu 9,90. Dican a absolvit Liceul „David Prodan” din Cugir (jud. Alba) ca șef de promoție, având media perfectă de 10! De asemenea, Robert este și fost olimpic la lingvistică și chimie.
„Este greu să faci fotbal de performanță și să fii și de nota zece. Pentru mine, însă, școala înseamnă foarte mult. Timpul e mereu la limită, dar din puncul meu de vedere este important să fii cât mai educat ca fotbalist”, declara Robert Dican, în urmă cu doi ani, pentru arenavâlceană.ro.
De asemenea, mijlocașul Alexandru Pop (19 ani), un alt fotbalist al „studenților”, împrumutat de FC Viitorul Constanța, a obținut cea mai mare medie de la LiceulTehnologic „Ion Podaru” din Ovidiu – 9,71. Jucătorul născut la Buenos Aires a obținut 9,85 la limba și literatura română, 9,30 la istorie, respectiv nota maximă la logică, argumentare și comunicare.
CITEȘTE ȘI: Topul RUȘINII. Care sunt liceele din Cluj cu cea mai mică promovabilitate la BAC?
CITEȘTE ȘI: Clujul, fruntaș la BAC. Peste 80% au promovat, 14 candidați au luat 10