Sport

Când vom vedea fotbal din Liga 1 ? AFAN a făcut anunţul aşteptat de fani

Liga 1 ar putea să revină pe 16 mai, iar echipele ar putea să înceapă antrenamentele pe 16 aprilie, înainte de Paştele Ortodox.

afan-a-anunat-cand-va-fi-reluata-liga-1-de-fotbal-din-romania afan-a-anunat-cand-va-fi-reluata-liga-1-de-fotbal-din-romania

Campionatul Ligii I la fotbal, suspendat pe perioada stării de urgenţă din cauza pandemiei de coronavirus, ar putea fi reluat la 16 mai, situaţie în care antrenamentele echipelor ar urma să înceapă la 16 aprilie, a declarat, miercuri, Emilian Hulubei, preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN).

Această variantă de lucru a fost propusă în cadrul şedinţei de miercuri a comisiei înfiinţate de Federaţia Română de Fotbal care discută diferite scenarii de reluare a competiţiilor la toate eşaloanele şi la care participă oficiali ai FRF, reprezentanţi ai LPF şi ai sindicatului fotbaliştilor.

"S-au luat în calcul mai multe variante, iar cea mai probabilă este cea cu începerea antrenamentelor la 16 aprilie, după ce se încheie starea de urgenţă, iar reluarea campionatului Ligii I la 16 mai. Asta ar fi cea mai bună variantă. În situaţia asta meciurile din Cupa României se vor disputa numai într-o manşă, nu tur-retur. Iar play-out-ul va intra cu 4 etape în luna iulie, dar play-off-ul se încheie înainte de 30 iunie, data stabilită de UEFA. Asta este una dintre variantele propuse, concluzia la care s-a ajuns în urma primei şedinţe a comisiei de lucru înfiinţată de FRF, dar decizia finală se ia şi după discuţia cu cluburile", a afirmat Hulubei.

"A doua variantă ar fi ca meciurile din Liga I să se joace într-o singură manşă din 13 iunie. La Liga a II-a s-a propus să se facă play-off şi play-out cu 8, respectiv 10 echipe şi tot cu un singură manşă. Iar la Liga a III-a la fel, tot play-off şi play-out, 8 şi 8, o singură manşă. Acum rămâne să se discute la nivelul fiecărei ligi şi să se ia o decizie", a mai spus preşedintele sindicatului fotbaliştilor.

Competiţiile fotbalistice din România, întrerupte iniţial până la 31 martie, au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă. Aceasta a fost decretată la 16 martie de preşedintele Klaus Iohannis pentru o perioadă de 30 de zile ca urmare a pandemiei de coronavirus.

Ultimele Stiri
abonare newsletter