Sport
THRILLER în Gruia! CFR Cluj ratează calificarea la loviturile de departajare, după un meci DRAMATIC cu Dinamo Zagreb
CFR Cluj a cedat incredibil, la penalty-uri, scor 7-8, în fața campioanei Croației, Dinamo Zagreb (2-2 după 120 de minute), într-un meci absolut dramatic contând pentru turul doi preliminar al UEFA Champions League.
THRILLER în Gruia! CFR Cluj ratează calificarea la loviturile de departajare, după un meci DRAMATIC
Mare meci la Cluj-Napoca, dar stadionul e gol!
Pandemia de COVID-19 mai fură un moment de sărbătoare pentru clujeni, iar campioana României, deși pe teren propriu, joacă fără sprijin în fața supercampioanei Croației. Fiecare scaun liber amplifică parcă atmosfera dezolantă, apăsătoare din Gruia, iar presiunea unui meci cu o astfel de miză, mai ales după calvarul trăit de „feroviari” din cauza pandemiei de COVID-19, își spune cuvântul.
Dinamo Zagreb stă la pândă și „mușcă” la prima ocazie
După câteva minute de tatonare, Dinamo Zagreb profită din plin de prima mare ocazie a partidei. Kevin Boli alunecă, Luka Ivanusec este pe fază, trage cu latul, Cristi Bălgrădean respinge defectuos chiar la picioarele lui Amer Gojak, care îndeplinește o simplă formalitate (`14).
Oaspeții rămân în atac, iar peste alte cinci minute același Ivanusec trage puțin pe lângă poartă. Răspunsul CFR-ului vine rapid, iar Cipri Deac trage în forță din centrul careului, după un corner executat de Boli, mingea ocolind de puțin „transversala” porții croaților (`20).
Prinzând curaj după ratarea decarului, gazdele forțează ofensiva, creându-și încet-încet șanse de gol. Mai întâi, Boli se trezește cu mingea în fața sa, dar Mario Gavranovic respinge în ultima clipă din calea fundașului „feroviar”. Apoi, Andrei Burcă prinde un șut sănătos cu exteriorul, blocat însă de Dominik Livakovic (`37).
Replica băieților pregătiți de Zoran Mamic vine prin starul echipei, Mislav Orsic, care trage puternic din unghi, Bălgrădean parând spectaculos cu vârful degetelor (`39). Puțin mai târziu, același Bălgrădean trimite în bara transversală o minge respinsă defectuos de Damjan Djokovic (`41).
Prima repriză în care nicio echipă nu a convins, dar au fost ocazii notabile de ambele părți, se încheie cu un șut al lui Deac, după o pasă excelentă a lui Burcă, însă balonul se scurge pe lângă stâlpul din dreapta porții apărate de goalkeeperul croat (`45).
Un debut de repriză care le dă aripi vișiniilor
A doua parte a jocului începe cum nu se poate mai bine pentru ardeleni. Abia intrat pe teren, Mario Rondon scapă pe contraatac, dar trage defectuos dintr-o poziție bună (`47). Doar câteva minute mai târziu, Kevin Theophile-Catherine îl „călărește” pe Gabriel Debeljuh, iar „centralul” portughez dictează lovitură de la 11 metri, cumulat cu un cartonaș roșu direct pentru francezul lui Dinamo (`50).
Hotărât să întoarcă soarta partidei, Cipri Deac își asumă misiunea delicată de a transforma penalty-ul, însă execută dezamăgitor de slab, iar Livakovic respinge în dreapta, de unde nici Djokovic nu reușește să împingă balonul în poartă (`52), fiind blocat tot de conaționalul său.
Se spune însă că, în fotbal, norocul este de partea celor care cred în el. Iar CFR crede! Michael Pereira pătrunde spre poarta lui Livakovic, trage în forță, iar goalkeeperul lui Dinamo se bâlbâie și mingea cade în plasă (`64). 1-1! și CFR visează la calificare în 90 de minute, încercând să profite de avantajul omului în plus.
Norocul trădează CFR-ul, apoi redevine vișiniu!
CFR începe să preseze în careul advers, iar Paulo Vinicius trimite direct în brațele lui Livakovic, după o centrare excelentă a lui Deac (`69). Din nefericire, golul vine tot la poarta campioanei, după o fază trasă la indigo cu cea din prima repriză. Arijan Ademi îl întinde pe Bălgrădean, care respinge însă doar până la nou-intratul Lirim Kastrati, nemilos în fața ardelenilor, cu un șut sănătos sub bară (’78).
Minutele se scurg cu repeziciune, iar CFR pare deznădăjduită după al doilea gol încasat în urma unei greșeli în defensivă. Ocaziile clare dispar, oaspeții simt că se apropie fluierul final și încearcă să pună la adăpost avantajul minim obținut cu un om în minus. Cele 4 minute de prelungire sunt o palidă speranță pentru elevii lui Dan Petrescu, iar visul grupelor Champions League se stinge...
...asta dacă nu ar exista un jucător proaspăt adus în persoana lui Debeljuh! Atunci când nimeni nu mai crede, Rondon sprintează în flancul drept, îl găsește excelent în careu pe fotbalistul transferat de la Hermannstadt, iar croatul din atacul campioanei îl învinge pe conaționalul său cu o scăriță de mare finețe, izbutind primul gol pentru noua echipă! (`90+4).
Filmele de la TIFF s-au terminat, scenariile dramatice au rămas la Cluj-Napoca!
Thriller-ul dezlănțuit în Gruia continuă, încep cele două reprize de prelungiri, iar „Bursucul” simte miros de sânge proaspăt în fața unei echipe care începe să obosească, mai ales cu un om în minus. CFR își înghesuie adversarul în propriul careu, suspansul este la el acasă la Cluj-Napoca!
Glonțul trece însă din nou pe lângă urechea lui Bălgrădean care, culmea, pentru a treia oară repetă aceeași greșeală, respingând un balon în fața adversarului! Stojanovic îl ia la țintă pe „Pufi”, mingea ajunge la piciorale lui Bruno Petkovic, care iartă CFR-ul și trage mult peste poartă (`114).
Deși mult mai periculoasă, formația gazdă nu reușește să bifeze golul izbăvitor. De partea cealaltă, Dinamo Zagreb nici nu mai încearcă, încercând să reziste până la loviturile de departajare. Singurul minut de prelungire se scurge repede, iar în Gruia urmează cele mai tensionante clipe din istoria recentă a confruntărilor europene.
La loteria penalty-urilor, norocul o părăsește definitiv pe CFR Cluj...
Mare păcat că tribunele arenei din Gruia nu s-au putut umple la acest duel dramatic între cele două formații campioane! Tensiunea uriașă și oboseala se resimt însă și fără spectatori, iar CFR Cluj și Dinamo Zagreb sunt două echipe epuizate, nevoite să reziste chinului apăsător al loviturilor de la 11 metri. Primii care bat sunt croații, presiunea atârmă pe umerii clujenilor.
Bruno Petkovic bate foarte slab, însă mingea se scurge în plasă printre mâinile lui Bălgrădean. 0-1!
Paulo Vinicius îl păcălește pe Livakovic, care se aruncă în dreapta, iar balonul se oprește în plasă în partea dreaptă. 1-1!
Marin Leovac bate cu stângul, Bălgrădean este pe minge, însă croații sunt din nou în avantaj. 1-2!
Damjan Djokovic trage și el cu stângul, Livakovic atinge balonul, însă este gol pentru CFR. 2-2!
Căpitanul Arijan Ademi îl fentează pe „Pufi” Bălgrădean, mingea se scurge pe lângă bară. 2-3!
Mario Rondon îl trimite în direcția opusă pe goalkeeperul croat, suspansul continuă. 3-3!
Petar Stojanovic își ia un elan mare, trage în stângă lui Bălgrădean, plecat pe dreapta. 3-4!
Mateo Susic trage puternic, în vinclul din stânga porții croaților. 4-4!
Amer Gojak trimite în dreapta, Bălgrădean apără nesperat. Rămâne 4-4!
Cătălin Golofca este ultimul care bate pentru CFR, calificarea este în piciorul său, dar trage extrem de slab, pe centru. Rămâne 4-4!
Emir Dilaver îl păcălește pe portarul CFR-ului, trimite Dinamo în avantaj. 4-5!
După ce a ratat penalty-ul din timpul regulamentar, Cipri Deac bate sigur, cu stângul, în stânga porții lui Livakovic. 5-5!
Josko Gvardiol își ia un elan scurt, dar trage puternic și, deși Bălgrădean este pe minge, nu reușește să pareze. 5-6!
Kevin Boli se apropie de poartă... dar trage lamentabil, mult peste poartă și își semnează „sentința” la CFR!
CFR Cluj cedează în ultima clipă în fața unui Dinamo Zagreb care nu a fost cu nimic mai presus decât mult mai slab cotata formație din România. Parcursul „feroviarilor” în acest sezon de UEFA Champions League se oprește în turul doi preliminar, drumul european va continua însă pentru formația lui Dan Petrescu în „plasa de siguranță”, turul trei preliminar al UEFA Europa League
CFR 1907 Cluj 7–8 GNK Dinamo Zagreb (0–1 la pauză, 2–2 după 90 și 120 de minute)
Stadion: Dr. Constantin Rădulescu, Cluj-Napoca
Marcatori: Pereira 64, Debeljuh 90+4 / Gojak 14, Kastrati 78
Cartonașe galbene: Djokovic 86, Debeljuh 90, Burcă 90+4, Bordeianu 92, Rondon 115 / Ademi 44, Livakovic 90+2, Petkovic 101, Kastrati 114
Cartonaș roșu: – / Theophile-Catherine 50
Arbitri: Antonio Emmanuel Carvalho Nombre – Bruno Miguel Alves Jesus, Nuno Filipe dos Santos Tomas Pereira – Joao Carlos Antunes Pereira Bento (toți din Portugalia)
Observatori: William Young (Scoția), Patrick Wattebled (delegat UEFA, Franța)
CFR 1907 Cluj (4-1-4-1)
C. Bălgrădean – M. Camora (cpt.), K. Boli, P. Vinicius, A. Burcă (M. Susic 82) – M. Bordeianu (C. Itu 113) – M. Pereira (C. Golofca 68), D. Djokovic, C. Deac, A. Chipciu (M. Rondon 46) – G. Debeljuh / Antrenor: Dan Petrescu
GNK Dinamo Zagreb (4-4-2)
D. Livakovic – M. Leovac, E. Dilaver, K. Theophile-Catherine, P. Stojanovic – M. Orsic (S. Moharrami 107), A. Ademi (cpt.), L. Ivanusec (B. Petkovic 68), A. Gojak – M. Gavranovic (J. Gvardiol 54), L. Majer ( L. Kastrati 53) / Antrenor: Zoran Mamic