Sport
CS „U” Cluj și-a desemnat sportivii anului 2020. Adrian Șulcă, cel mai bun sportiv
Judoka Adrian Șulcă, cel mai bun sportiv al CS „U” Cluj, în 2020.
Judoka Adrian Şulcă a ocupat primul loc în clasamentul celor mai buni sportivi pe anul 2020 alcătuit de Clubul Sportiv Universitatea Cluj.
Şulcă (cat. 73 kg) a câştigat în acest an titlul de campion naţional U-23, în martie, la Oradea, titlul de campion U-21, în octombrie, la Poiana Braşov, unde s-a clasat şi pe locul secund cu echipa masculină a clubului, precum şi o clasare pe primul loc cu echipa „U”-CSM Cluj-Dinamo, la Cupa României U-23, în octombrie, tot la Poiana Braşov.
Pe locul secund s-a clasat Sanda Belgyan (147 de puncte), atleta care a câștigat o medalie de argint şi una de bronz la Campionatele Balcanice de seniori în aer liber (septembrie, Cluj-Napoca), cu ştafeta de 4x400 m, respectiv la 400 m. Podiumul sportivilor de la CS „U” Cluj a fost completat de voleibalistul Vlad Negrean, cu 74 puncte.
Cei mai buni sportivi ai CS Universitatea Cluj, în 2020
1. Adrian Şulcă (judo): 174 pct.
2. Sanda Belgyan (atletism): 147 pct.
3. Vlad Negrean (volei): 74 pct.
4. Maria Nedelcu (culturism): 73 pct.
5. Raluca Ştef (patinaj): 72 pct.
6. Andrei Ivănescu-Gliga (atletism): 67 pct.
7. Norbert Molnos (lupte): 66 pct.
8. Alexandru Banu (rugby): 46 pct.
9. Alexandra Uiuiu (baschet): 37 pct.
10. Călin Nemeş (echitaţie): 36 pct.
CITEȘTE ȘI:
Edi „zero goluri încasate”! Săgeți către olteni: „Poate au descoperit ei vreo tehnologie miraculoasă!”