Sport

Dan Petrescu: „Dacă CFR Cluj ar obține un egal cu Jablonec nu ne-am supăra”

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a spus că nu s-ar supăra ca CFR Cluj să obțină „un egal” cu Jablonec.

 

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat, miercuri seara, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu FK Jablonec din grupele Europa Conference League, că nu s-ar supăra dacă formaţia sa ar obţine un rezultat de egalitate.


 

„Jucăm în deplasare şi este important să obţinem un rezultat pozitiv. Oricine îşi doreşte să câştige un meci, aşa şi noi. Dar dacă am obţine un egal, nu ne-am supăra. Însă e clar că nu intrăm pe teren gândindu-ne la egal”, a afirmat tehnicianul.


„Am văzut aproape toate meciurile lor din acest sezon şi ştiu că au o echipă foarte bine organizată şi un antrenor cu experienţă, care e în funcţie din 2018. Mai rar în Europa găseşti un antrenor în funcţie de trei ani şi jumătate. Jablonec are cinci jucători care au evoluat în naţionala Cehiei şi unul care joacă în naţionala Slovaciei. Nu am descoperit prea multe puncte slabe la ei, să fii pe locul trei în Cehia e un rezultat mare. Pentru că în opinia mea campionatul Cehiei este mult peste cel din România. Aşa cum naţionala Cehiei este în mult peste naţionala României. Aşa că deşi campioana României joacă împotriva locului 3 din Cehia, cred că avantajul este mai mult de partea lor”, a adăugat el.

Dan Petrescu a menţionat că se confruntă cu probleme de lot deoarece formaţia sa a disputat foarte multe meciuri în acest început de sezon.


„Sunt multe probleme de lot. Jucătorii vor da sigur sută la sută, însă nu ştiu cum se simt ei fizic. Iar la problemele care au fost la echipă şi sunt în continuare... şi nu ştiu cine va rezista 90 de minute la intensitatea pe care o au cei de la Jablonec. Au fost foarte multe meciuri pe care CFR le-a jucat în ultima perioadă şi se simte. Jablonec cred că nu are nicio accidentare, nicio problemă şi e clar că este în avantaj”, a precizat antrenorul.

Echipa de fotbal CFR Cluj întâlneşte formaţia cehă FK Jablonec, joi, de la ora 22:00, în deplasare, în Grupa D din Europa Conference League.


CITEȘTE ȘI:

Decizie istorică! Sistemul VAR va fi introdus în Liga I începând cu sezonul 2022-2023

 


CFR Cluj are un nou președinte de club după plecarea lui Marian Copilu

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter