Sport

A fost inaugurat Clubul Sportiv Agronomia

<p>Noul Club Sportiv Agronomia a fost inaugurat la finalul săptămânii trecute la Institutul de Biodiversitate al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca. La inaugurare au participat rectorul USAMV, Doru Pamfil şi profesorii de sport Horea Rotaru şi Mihai Orban.</p>

 

„Mă bucur mult că a fost reînnodat acest fir întrerupt de atâţia ani. E foarte important să se facă şi sport în universitate pe lângă activităţile de învăţământ. Îi felicit pe iniţiatori” a declarat rectorul USAMV Cluj-Napoca, Doru Pamfil.

„Am dorit să reînfiinţăm acest club de tradiţie care a avut în trecut o echipă renumită de rugby, una de hockey şi a avut performanţe. Vrem să atingem şi chiar să depăşim aceste performanţe. De aceea am organizat Cupa Agronomia la volei masculin. În viitor vom organiza competiţii sportive pentru studenţi şi cadre didactice, inclusiv old boys, la volei masculin, feminin, ping pong, pescuit şi alte sporturi” a mai spus profesorul de sport Horea Rotaru, unul din iniţiatorii noului club.


Prima ediţie a Cupei Agronomia la volei masculin a fost câştigată vineri de UMF Cluj-Napoca care a dispus în finală de CS Agronomia cu 3-2. Pe locul 3 s-a clasat Politehnica Cluj-Napoca şi locul 4 a revenit FEFS Cluj-Napoca. Echipele participante au fost premiate cu diplome şi cupe.

Vă reamintim că vechiul Club Sportiv Agronomia a fost înfiinţat în 1966 şi a fost desfiinţat în anii ’80.

Ultimele Stiri
abonare newsletter