Sport
Tenis: Irina Bara și Ekaterine Gorgodze, campioane în proba de dublu de la Marbella. Este al cincilea titlu WTA câștigat
Irina Bara și Ekaterine Gorgodze au câştigat titlul în proba de dublu a turneului de tenis WTA 125 de la Marbella, Spania. Ele au obţinut victoria după o oră şi 20 de minute.
Tenis: Irina Bara și Ekaterine Gorgodze, campioane în proba de dublu de la Marbella. Este al cincilea titlu WTA câștigat /Sursă foto: AnyTech365 Andalucía Open - Facebook
Perechea româno-georgiană Irina Bara și Ekaterine Gorgodze a câştigat titlul în proba de dublu a turneului de tenis WTA 125 de la Marbella (Spania), dotat cu premii totale de 92.742 de euro, după ce a învins cuplul Vivian Heisen (Germania) și Katarzyna Kawa (Polonia), cu 6-4, 3-6, 10-6, în finala desfăşurată sâmbătă, 2 aprilie.
Irina Bara și Ekaterine Gorgodze, favoritele numărul doi, au obţinut victoria după o oră şi 20 de minute.
După ce au câştigat primul set, cele două au condus cu 2-0 în actul secund, dar apoi au pierdut cinci ghemuri la rând şi setul cu 3-6. În super tiebreak, Bara şi Gogodze s-au desprins la 6-4, dar au fost egalate, 6-6, însă apoi au câştigat ultimele patru puncte ale meciului.
Pentru cele două a fost al cincilea titlu WTA obţinut la dublu, după cele de la Karlsruhe (WTA 125), Transylania Open (WTA 250), Buenos Aires (WTA 125) şi Montevideo (WTA 125).
Pentru acest trofeu Bara şi Gorgodze au fost răsplătite cu un cec de 4.840 de euro şi 160 de puncte WTA la dublu.
Sursă foto: AnyTech365 Andalucía Open - Facebook
CITEȘTE ȘI: