Maria Şarapova, cap de serie numărul 2, a câştigat pentru prima dată turneul de la Roland Garros, învingând-o în finală, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-2, pe italianca Sara Errani, a 21-a favorită, şi a reuşit Marele Şlem al carierei sale.
Mai sunt câteva luni până la Paralimpiada de la Londra, aşa că mai mult de jumătate dintre jucătorii de tenis de masă calificaţi la competiţie s-au adunat zilele acestea în oraşul de pe Someş cu gândul de a se cunoşte mai bine, dar şi să se pregătească alături de coechipieri şi adversari.