Timp Liber
Vreme surprinzătoare în a doua săptămână din an. Maxime de 10 grade Celsius, la Cluj.
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima parte a lunii ianuarie.
Vreme caldă la Cluj-Napoca | Foto: Emil Boc - Facebook
Potrivit Prognozei pentru săptămâna următoare, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie, cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei de luni în Maramureş, Transilvania şi Moldova, unde izolat va ploua slab, iar în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, vor fi precipitaţii mixte.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, cu rafale în general de 60...80 km/h în special în zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi a Munţilor Apuseni, dar local la cote mai reduse, pe parcursul zilei şi în vest, nord-vest şi sud-est.
CITEȘTE ȘI:
Cod galben de vânt puternic în zona de munte a Clujului. Rafale de până la 110 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra în marea lor majoritate între 7 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5...-3 grade în estul Transilvaniei şi 8...9 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse, mai ales noaptea, se va semnala ceaţă.
Prognoza meteo la Cluj
Luni, 6 ianuarie, soarele își va face simțită prezența, iar maximele vor urca până la valoarea de 6 grade Celsius. Pe timpul nopții vor fi așteptate 0 grade Celsius.
Marți, 7 ianuarie, cerul va fi în mare parte acoperit de nori, însă temperaturile vor crește. Pe timpul zilei vor fi 9 grade Celsius, iar noaptea sunt așteptate 2 grade Celsius.
Miercuri, 8 ianuarie, se întorc ploile, șansele de precipitații fiind de 45%. Maxima zilei se va situa în jurul valorii de 9 grade Celsius, iar minima va fi de un grad Celsius.
Joi, 9 ianuarie, scăpăm de ploi, iar soarele va străluci cu putere pe tot parcursul zilei. Temperaturile pe timpul zilei vor fi situate în jurul valorii de 10 grade, iar pe timpul nopții este așteptate 2 grade Celsius.
Vineri, 10 ianuarie, cerul va fi în totalitate acoperit de nori. Maxima zilei va fi de 9 grade Celsius, iar minima de 0 grade Celsius.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: