Sport

Opt medalii pentru sportivii de la Kyospirit

Clubul sportiv Kyospirit din Cluj-Napoca s-a întors cu opt medalii, două de aur, două de argint și patru de bronz, de la Campionatul Național de Karate Kyokushin, ce a avut loc în 7 aprilie la Târgu Mureș. În cadrul competiției de seniori, Kyospirit Cluj-Napoca s-a clasat la general pe poziția a doua.

Sport

Ungur, cel mai bun tenisman român

Tenismanul Adrian Ungur a urcat patru poziţii şi se află pe locul 94 ATP, cu 584 de puncte, cea mai bună clasare din carieră, el devenind, totodată, noul număr unu român, după ce Victor Hănescu a coborât 12 poziţii şi, cu 529 de puncte, a ajuns pe locul 105 ATP, potrivit clasamentului ATP de luni.


Sport

Andone s-a întors la CFR!

Conducerea „feroviarilor” l-a concediat pe Jorge Costa, iar Ioan Andone a fost numit ieri antrenor principal.

Sport

Platini vrea 64 de echipe în Ligă!

Preşedintele UEFA, Michel Platini, vrea să renunţe la Liga Europa şi, începând din sezonul 2016/2017, să transforme Liga Campionilor în singura competiţie continentală, cu un număr de echipe mult mai mare, susţine cotidianul Bild, citat de AS.

Sport

Oltchim, eliminată de Gyor

Oltchim Râmnicu Vâlcea nu a reuşit a doua sa calificare în finala Ligii Campionilor la handbal feminin, după cea din 2010. Oltchim a fost învinsă de Gyor Eto cu scorul de 31-23 (19-12), în manşa a doua a semifinalelor disputată sâmbătă la Veszprem.

Sport

CFR, umilită de Rapid

Elevii lui Jorge Costa au suferit cea mai drastică înfrângere pe teren propriu din istoria clubului CFR (în Liga 1), 0-5 în faţa Rapidului.

abonare newsletter