Sport

Piţurcă: Am nişte dosare care îl incriminează clar pe Mititelu

Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, într-o emisiune televizată, că deţine dosare întocmite de instituţii ale statului, care îl inciminează "clar" pe patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, dar a precizat că nu vrea să facă uz de ele, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sport

Găman a semnat cu Dinamo

După Ştefan Bărboianu, un alt fost jucător al Universităţii Craiova a ajuns la Dinamo. Internaţionalul de tineret Valerică Găman a semnat un contract cu gruparea “câinilor roşii” până în vară, cu opţiune de pelungire pentru încă 5 sezoane.

Sport

Andone speră la un trofeu anul acesta

De ocazia aniversării, antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Ioan Andone, îşi doreşte să câştige cel puţin Cupa României, fiind mai aproape de acest obiectiv decât de titlul.

Sport

Remiza de la Braşov îndepărtează Vasluiul de lider

În ultimul meci al etapei a XXI-a a Ligii I, FC Braşov şi FC Vaslui au terminat la egalitate, scor 1-1. După ce a umilit Steaua în Ghencea, echipa lui Conceicao a încurcat şi Vasluiul lui Hizo în lupta pentru titlu.

Sport

Test util pentru Tempesta, la raliul din Italia

Marco Tempestini a participat zilele trecute la Elba Rallye, în Italia. Pilotul de la Napoca Rally Academy a încheiat pe locul 5 la general şi pe primul loc la grupa N Rallye Elba – Porto Azzuro Cup

Sport

Două medalii la scrabble

Trei sportivi ai secţiei de scrabble a CS Universitatea au participat recent la German Open la scrabble în limba engleză, turneu cotat ABSP (Association of British Scrabble Players).

Sport

Bilete gratis pentru elevi

Pentru partida de pe teren propriu cu Sportul Studenţesc, clubul CFR Cluj oferă elevilor 2.000 de bilete gratuite la Tribuna 2.

Sport

Clujul nu va mai găzdui CM U17

Clujul nu va mai găzdui anul viitor Campionatul Mondial de baschet feminin under-17, după ce România a pierdut dreptul organizării acestei competiţii, a anunţat preşedintele Federaţiei Române de Baschet (FRB), Carmen Tocală, citată de presa sportivă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter