Pilotul polonez Robert Kubica va ştii peste şase zile dacă va mai putea folosi mâna dreaptă, la care s-a rănit grav într-un raliu, duminică, în Italia. Pilotul va avea nevoie de cel puţin un an de recuperare, potrivit chirurgului său, informează AFP. Operat duminică, timp de şapte ore, Kubica a putut vorbi luni dimineaţă cu apropiaţii lui şi şi-a mişcat degetele. „Faptul că şi-a mişcat degetele, asociat cu starea generală a pacientului, e ceea ce ne linişteşte cel mai mult“, a declarat profesorul Igor Rossello, cel care l-a operat pe Kubica la spitalul Santa Corona de Pietra Ligure, aproape de Genova. Ulterior, Kubica a fost din nou plasat în comă indusă pentru 24 de ore iar medicii au anunţat că va fi operat de asemenea la cot şi la umăr, peste câteva zile, şi că ar putea fi necesară o nouă operaţie la mână.
Patru atleţi ai Clubului Sportiv Universitatea Cluj au participat recent la etapa a doua a Grand Prix-ului de seniori, tineret şi juniori 1, desfăşurată la Bucureşti. Levente Kecskes a obţinut medalia de aur la săritura cu prăjina iar Alexandru Tufa s-a clasat pe locul doi la săritura în înălţime. La feminin, Andreea Călugăru a terminat pe locul trei la proba de 60 de metri şi pe locul 5 la săritura în lungime. La 60 m, Gabriel Sălăjean a terminat şi el pe locul 5. Următoarea competiţie pentru atleţii clujeni este Campionatul Naţional de tineret şi seniori, din data de 18 februarie, eveniment care se va desfăşura tot la Bucureşti.
Juniorii din grupa de vârstă 2002 a echipei CFR Cluj, antrenată de Janos Mezei, a câştigat Turneul Internaţional de Fotbal „Del-Zselic Cup“ din Ungaria, competiţie ce a avut loc în localitatea Szigetvar. „Feroviarul“ Radu Botiş a fost premiat cu trofeul „Cel mai bun fundaş al Turneului“, în timp ce David Ciurcui David a primit premiul „Cel mai bun jucător al Turneului“. Lotul CFR-ului a fost format din: Otto Hindrich, Bogdan Checicheş, Gyula Kovacs, Bogdan Minteuan (căpitan), David Milchis, Radu Botiş, Ionuţ Coman, Dragoş Iancu, Rolland Toth, David Groza, Adrian Cătineanu, Raul Haiduc, David Ciurcui, Marco Rus şi Anton Rotar.
Handbalistele de la „U“ Jolidon şi-au vizitat suporterii din Războieni şi Ocna Mureş.
Vizita vicecampioanelor la suporterii lor de la Războieni şi Ocna Mureş a fost un real succes. Atât handbalistele pregătite de Gheorghe Covaciu, cât şi simpatizanţii lor au petrecut momente care sigur le vor rămâne întipărite în memorie pentru mult timp.
Totul a început cu vizita „studetelor“ la şcoala din Războieni. Aici, chiar dacă era vacanţă, şcoala s-a umplut de copii care au venit să se întâlnească cu handbalistele lor preferate. A fost prezentată o mică istorie a localităţii, cât şi felul în care aceşti copii au ajuns să iubească handbalul şi să fie prezenţi la fiecare meci de pe teren propriu ale „U“ Jolidon.
Atacantul Adrian Mutu, care a fost în conflict deschis cu conducerea Fiorentinei, clubul la care este legitimat, a jucat pentru echipa sa în meciul cu Parma, din etapa a 24-a din Serie A. Românul a evoluat în ultimele 10 minute ale meciului încheiat la egalitate, 1-1, şi a declarat la final că speră să atingă cât mai repede forma maximă. „Nu a fost uşor dar am mai trecut prin astfel de momente. Sper să revin cât mai repede la forma maximă şi să-mi ajut echipa. În toată această perioadă, antrenorul şi coechipierii mi-au spus mereu să nu mă dau bătut, dar a fost greu să mă pregătesc timp de o lună de unul singur. Obiectivul imediat este să ne îndepărtăm de zona retrogradării“, a spus Mutu. Antrenorul Sinisa Mihajlovici a afirmat că Mutu trebuie să ia totul de la zero. „Mutu trebuie să ia totul de la zero. Are încrederea mea şi a coechipierilor, dar în acest moment este în urmă în plan fizic“, a precizat Mihajlovici.
Tenismenul român Victor Hănescu a coborât trei locuri în clasamentul celor mai buni jucători profesionişti de tenis din lume (ATP), dat publicităţii ieri şi se află pe locul 56, cu 890 de puncte. Un alt român, Marius Copil, care a câştigat recent turneul challenger de la Kazan (Rusia), a reuşit un salt de 74 de locuri şi se află acum pe 205, cu 245 puncte. Al doilea român din top rămâne Victor Crivoi - locul 183, în timp ce Adrian Ungur se află pe locul 188. La vârful ierarhiei, Rafael Nadal ocupă prima poziţie, cu 12.390 puncte, urmat la mare distanţă de elveţianul Roger Federer (7.965 p) şi sârbul Novak Djokovic (7.880 p). Agerpres
Astăzi se împlinesc doi ani de la trecerea în nefiinţă a handbalistului Marian Cozma. Component al naţionalei României şi al formaţiei ungare MKB Veszprem, Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, în dimineaţa zilei de 8 februarie 2009, într-o discotecă din oraşul unde juca, în altercaţie fiind implicaţi şi alţi doi coechipieri. Handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care şi-a pierdut viaţa. Cozma a debutat la naţională în 2002 şi a participat alături de tricolori la Campionatul Mondial din Croaţia, cu mai puţin de o lună înainte să moară. Marian Cozma mai trecuse printr-un incident, în anul 2005, când evolua la Dinamo Bucureşti, fiind bătut de un grup de opt persoane şi înjunghiat. Cozma a avut atunci o plagă pe spate, în apropierea coloanei vertebrale, de 8 cm lungime şi 3 cm adâncime.
„U“ Mobitelco BT a învins formaţia SCM „U“ Craiova cu 104-76, după o partidă dominată clar de clujeni.
Elevii lui Marcel Ţenter au învins Craiova, într-un meci din cadrul etapei a 19-a a Diviziei A.
Cel mai bun om de pe teren a fost din nou Zoran Krstanovic, care pe lângă cele 28 de puncte înscrise a reuşit şi 7 recuperări. Clujenii au câştigat doar două din cele patru sferturi, dar la diferenţă mare, scorul pe sferturi fiind 30-11, 20-21, 38-21 şi 16-23.
Pentru clujeni au marcat: Krstanovic 28 p, Silvăşan 25 p, Dykes 19 p, Cuic 9 p, Lawrence 8 p, Chetreanu 6 p, Fometescu 5 p, Şanta şi Faur câte 2 p. Iar pentru SCM „U“ Craiova: Gillespie 20 p, Simms 15 p, Wohlleb 15 p, Liddell, Horton, Albu şi Dodoc câte 6 p şi Gavrilă 2 p.