Ştiri din Transilvania
A murit pilotul avionului care s-a prăbușit în Lacul Colibița. Pasagerul a scăpat ca prin minune. FOTO
Pilotul avionului uşor care s-a prăbuşit, duminică dimineaţă, în lacul de acumulare Colibiţa, un bărbat de 65 de ani, a murit în urma rănilor suferite, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.
Pilotul avionului uşor care s-a prăbuşit, duminică dimineaţă, în lacul de acumulare Colibiţa, un bărbat de 65 de ani, a murit în urma rănilor suferite/ Foto: IGSU
Pasagerul, un cetăţean german de 45 de ani, s-a ales doar cu răni uşoare şi a refuzat transportul la spital.
„Pilotul în vârstă de aproximativ 65 de ani a fost scos din epava avionului, inconştient, în stop cardiorespirator, de către unele persoane aflate pe lac cu ambarcaţiuni. Un pompier paramedic, în timpul liber, aflat pe lac, a început aplicarea protocolului de resuscitare la câteva minute după producerea accidentului aviatic până la sosirea primelor echipaje de intervenţie. (...) Bărbatul a răspuns manevrelor aplicate de colegul nostru, în prima fază, continuate de echipajele ISU Bistriţa-Năsăud, dar a reintrat în stop cardiorespirator în patru rânduri. Din păcate, după mai bine de 100 de minute de aplicare a protocolului de resuscitare, organismul bărbatului nu a mai răspuns manevrelor aplicate, echipajele medicale fiind nevoie să îi declare decesul la locul solicitării”, a transmis ISU.
Cetăţeanul german a ieşit singur din aeronavă, conştient şi stabil, prezentând leziuni uşoare. Totodată, acesta prezintă un uşor atac de panică şi va fi evacuat la UPU SMURD Bistriţa pentru investigaţii medicale. Este stabil hemodinamic şi respirator, având uşoare excoriaţii.
Din cadrul ISU Bistriţa-Năsăud, la locul prăbuşirii avionului, au fost alocate o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de pompieri cu barcă şi terapia intensivă mobilă SMURD. De asemenea, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, s-a solicitat şi un elicopter SMURD.
CITEȘTE ȘI: