Ştiri din Transilvania
Copil de 7 ani, mort după ce a căzut într-un canal de irigaţii
Tragedie într-o localitate din județul Brașov, unde un copil de 7 ani a murit după ce a căzut într-un canal de irigații.

În urma unui apel la 112, echipele de salvare au intervenit în seara zilei de luni în localitatea Bunești, județul Brașov, pentru salvarea unui copil care ar fi căzut într-un canal de irigații.
La locul accidentului au acționat o autospecială de intervenție, o motopompă, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.
Copilul de doar 7 ani a fost scos din canal de către pompieri în stop cardio-respirator și i s-au aplicat manevrele de resuscitare.
Însă, micuțul nu a mai putut fi salvat, iar cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul copilului, potrivit bizbrasov.ro
„Copilul a fost extras din canal de către pompieri în stop cardirespirator, i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă, din păcate, nu a răspuns la acestea, medicul SAJ declarând decesul”, potrivit ISU Brașov.
În continuare, oamenii legii investighează împrejurările producerii accidentului.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: