Ştiri din Transilvania

Circulația pe Transfăgărășan și Transalpina ar putea fi redeschisă iarna. Regulamentul pentru cele mai spectaculoase drumuri din România, modificat

CNAIR ar putea redeschide temporar circulația pe Transfăgărășan și Transalpina, dacă vremea va permite. Ministerul Transporturilor modifică Regulamentul pentru cele mai frumoase drumuri din România.

Transfăgărășan/Foto: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere Facebook.com Transfăgărășan/Foto: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere Facebook.com

 

 


Ministerul Transporturilor modifică Regulamentul de Funcționare al Drumului Național 7 C – Transfăgărășan respectiv DN 67 C - Transalpina pentru a permite redeschiderea temporară a tronsoanelor de altitudine care se închid toamna și se redeschid la începutul verii. 

 

CITEȘTE ȘI: 
Primul strat de zăpadă. Se circulă în condiții de iarnă pe Transfăgărășan. Circulația se închide oficial de luni VIDEO

Actualul Regulament, actualizat în 2021 prevede închiderea completă a sectoarelor Piscu Negru-Bâlea Lac-Bâlea Cascadă (Transfăgărășan) și Rânca-Obârșia Lotrului (Transalpina) între 20 octombrie și 30 iunie, în funcție de condițiile meteo, dar nu permite și o redeschidere temporară a tronsoanelor închise dacă după închiderea circulației vremea se îmbunătățește semnificativ, potrivit unui proiect de ordin comun al ministrului Transporturilor și Internelor consultat de Economedia.ro


În 2023, circulația pe tronsoanele de altitudine de pe Transfăgărășan și Transalpina a fost redeschisă la jumătatea lunii iunie și închisă din 6 noiembrie. 

Potrivit Codului Rutier, șoferii care nu respectă restricțiile de circulație de pe Transfăgărășan și Transalpina pe tronsoanele închise riscă reținerea permisului pentru 60 de zile.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News 

CITEȘTE ȘI:

Un turist dansează pe o bancă pe Transalpina. „Dacă mobilierul e degradat, noi suntem înjurați"

abonare newsletter