Ştiri din Transilvania
O colecție unică în România: inginerul care a readus la viață consolele copilăriei noastre
Un inginer din Satu Mare stabilit în Germania, care a avut prima dată contact cu un calculator în anul 1990 la o fabrică din Satu Mare și la 14 ani a dezvoltat un program care calcula ratele tuturor celor care voiau să își cumpere casele de la statul român, a reușit în câțiva ani să adune cele mai reprezentative console de gaming și jocuri pe calculator.
Un inginer din Satu Mare care a avut prima dată contact cu un calculator în anul 1990 la o fabrică din Satu Mare și la 14 ani a dezvoltat un program care calcula ratele tuturor celor care voiau să își cumpere casele de la statul român, a reușit în câțiva ani să adune cele mai reprezentative console de gaming și jocuri pe calculator | Foto: Muzeul jocurilor pe calculator - Facebook
Un inginer din Satu Mare stabilit în Germania, care a avut prima dată contact cu un calculator în anul 1990 la o fabrică din Satu Mare și la 14 ani a dezvoltat un program care calcula ratele tuturor celor care voiau să își cumpere casele de la statul român, a reușit în câțiva ani să adune cele mai reprezentative console de gaming și jocuri pe calculator și să le expună la Muzeul Județean.
Marian Stan are 47 ani și totul a început când a vrut să le arate copiilor săi cum erau jocurile pe calculator când era el copil, apoi a continuat documentarea până în urmă cu 50 de ani, la începutul industriei de gaming.
În ultimii ani a cumpărat zeci de console și calculatoare vechi de pe anunțuri, din țări precum Germania, România, dar și Statele Unite ale Americii și a început să le aranjeze în „Muzeul Jocurilor pe Calculator”. A reușit să se înțeleagă cu Muzeul Județean și să organizeze o expoziție, astfel că astăzi clase cu elevi merg la muzeu la ora de informatică să vadă primele console din lume, dar se mai și joacă Mario, Bomberman, Starcraft sau pe Play Station 2. Ba mai mult, se organizează și campionate.
„Povestea Muzeului a început cu primul meu calculator”
Printre cele mai valoroase și rare piese expuse se află Magnavox Odyssey, una din piese fiind funcțională și disponibilă pentru testare. S-au fabricat 500.000 de bucăți, cifră care la standardele de astăzi pentru un joc pare foarte puțin.
Inginerul Marian Stan a explicat, pentru Agerpres, cum a început totul, cum s-a conectat cu primul calculator românesc și cum l-a dus unde e astăzi, la o companie internațională care realizează sisteme de frânare pentru autoturisme.
„Povestea Muzeului a început cu primul meu calculator, pe care l-am găsit în pod într-o cutie. M-am gândit că aș putea să le arăt copiilor mei ce calculatoare aveam, cum funcționau, ce jocuri jucam noi, pentru că acum toată lumea are telefoane și o altă viziune. Au existat jocuri senzaționale în istorie, care sunt încet, încet date uitării în favoarea lui Play Station 5”, a spus Marian Stan.
El își amintește de primul lui contact cu un calculator, un Tim-S fabricat în Timișoara, ajuns în fabrica UNIO din Satu Mare în jurul anului 1988, unde exista o avansată gândire pentru România comunistă.
„Au fost trei bucăți la UNIO, unul dintre ele a fost alocat unui departament nou, au vrut să facă roboți industriali cu el. Toate calculatoarele românești sunt destinate industriei, nu jocurilor. Nu exista piață de jocuri în România comunistă. Ei voiau ca prin piciorușele calculatorului să scoată semnale multe care să facă un braț să ia o piesă și să o mute, un fel de manipulator. Tata lucra la UNIO și m-a luat cu el, mi-a arătat calculatorul. El era pe partea mecanică, nu era programator, dar au făcut cu toții un curs și știa un minim de operații. Eu eram în vacanța de vară din a șaptea spre a opta, eram în anul 1990. El știa să pună un punct, să tragă o linie, un cerc, niște culori, să clipească, treburi de bază. Pentru mine a fost ca o lovitură puternică. Am rezonat puternic. Am avut norocul ca la Doamna Stanca să facem în clasa a VIII-a informatică. A fost cred că una din puținele școli din România care au avut un laborator de informatică și să fie disponibil elevilor. La liceu la Doamna Stanca nu aveau informatică, din cauza aceasta am mers la Mihai Eminescu și calculatoare, la Timișoara”, a menționat Marian Stan.
Programator de la 14 ani
El se mândrește cu faptul că la 14 ani a reușit să dezvolte un program care o ajuta pe mama lui la serviciu să calculeze automat ratele și dobânzile celor care cumpărau case. Un lucru foarte simplu astăzi a reușit să îl automatizeze când nu era așa ceva pe piață și el era doar un copil.
„Cred că aveam 14 ani când am primit calculatorul, pentru mine a fost mult mai mult decât joacă. Dau un exemplu de care sunt mândru și azi. Mama lucra la oficiul de vânzare de locuințe. Locuințele din România erau proprietatea statului înainte de '89, după aia a apărut o lege prin care toate apartamentele de prin cartiere au fost vândute celor care locuiesc în ele. Această vânzare s-a făcut de către oficiul de vânzare de locuințe. Ei făceau toate ratele și dobânzile. Ei făceau operațiile astea de calcul manual sau cu o socotitoare, erau operații repetitive, mii și mii de apartamente. Tata mi-a zis: 'n-ai putea să faci un program cu care să calculăm acele rate automat?'. Mi-a dat etapele de calcul, suma totală, perioada, cum se calculează rata și dobânda lunară. N-a fost ceva mare filosofie de soft, acum se face în Excel în trei minute, dar atunci nu exista. Am făcut programul respectiv și mii de apartamente au fost vândute cu programul făcut de mine la 14 ani pe un Spectrum”, povestește Marian Stan.
CITEȘTE ȘI:
Tânărul care vede jocurile ca pe o artă. Limita dintre pasiune și obsesie
După facultate s-a angajat la o multinațională în domeniul automotive. S-a mutat în Germania la solicitarea firmei, unde locuiește de 15 ani și este responsabil pentru cea mai importantă funcție de frânare a mașinii, adică trebuie să se asigure că în momentul în care șoferul apasă frâna sistemul trebuie să calculeze câtă presiune pune în fiecare roată și să garanteze că dacă apar defecțiuni mașina poate să oprească în siguranță.
A început să colecționeze calculatoare vechi și jocuri de vreo cinci ani. „Investiția nu a fost doar în ce se vede fizic, ci și în multe alte lucruri conexe. Într-o perioadă am crezut că o să am calculatoare vechi pe care să rulez jocuri vechi, dar am abandonat direcția respectivă pentru că au hard disk mic, nu poți să pui foarte multe și am decis să grupez jocurile pe tematici”, a mai povestit acesta.
Lumea jocurilor pe vechile calculatoare românești pare una pierdută. Doar câțiva „dinozauri” care au prins acele vremuri mai înțeleg pe deplin fenomenul.
„În primul rând am vrut să arăt familiei trecutul glorios, acum cu Play Station 5 cred că poți să vezi furnica în iarbă cum întoarce capul. Nu exista așa ceva. Jocurile nu cred că sunt mai dificile, dimpotrivă, cred că sunt mai simple, dar vreau doar să prezint această lume pierdută. Nimeni nu se mai joacă pe calculatoarele românești din anii '80, sunt foarte puțini entuziaști, un fel de dinozauri care n-au trecut de pragul copilăriei. Am vrut să fac o primă expoziție la Satu Mare, aici m-am născut, aici am crescut, aici am mers la școală, aici am învățat să zbor la aeroclub, aici a fost viața mea. Din cauza asta am insistat aici. Nu aș fi vrut să le duc în altă parte”, a precizat inginerul.
Primele console de jocuri erau fără culori, rulau pe televizoarele cu tub catodic și erau o adevărată senzație pentru vremea respectivă.
„A stârnit un interes pentru că era pentru prima dată. Reclamele din epocă explicau ce face Magnavox-ul, pentru că cereau cam 100 de dolari. Oamenii trebuiau să plătească bani foarte mulți, în 1972. Oamenii trebuiau să înțeleagă ce le aduce lor în viață acel dispozitiv despre care nu se știa nimic. Au zis că este un joc care permite jucătorului de acasă să miște un fascicul luminos de pe ecran. Era prima oară în istorie când cineva de acasă putea influența ce se întâmplă pe imaginea televizorului. Acum trăim în altă lume, apăsăm pe ecran și se întâmplă ceva. Atunci puteai să schimbi canalul și atât. (...) Cea mai palpabilă comparație este cu primele aparate de zbor. Avionul fraților Wright a zburat în 1903, în 70 de ani omul a ajuns pe Lună. De la prima încercare de zbor motorizat, care s-a făcut la vale, până la a ajunge pe Lună e un salt incredibil. Un salt similar este și cu aceste console și calculatoare. De la primitivism, dacă vă uitați la detaliile Magnavox-ului, ce cablu de conexiune are între controler și consolă, poți să remorchezi o mașină, gros de un deget”, a explicat Marian Stan.
Dacă la început jocurile erau în interiorul procesorului, ulterior memoria era în afara procesorului, astfel că au apărut casete cu jocuri care puteau fi schimbate și citite de procesor.
„Copiii sunt foarte surprinși în primul rând”
În total, expoziția de la Satu Mare conține nouă console funcționale, dar și multe altele expuse, care acoperă șase generații. De la primele Magnavox la Play Station 2, care a apărut în anul 2000. Mai sunt cinci calculatoare funcționale din '80 și alte calculatoare pe care rulează jocuri vechi. Ele sunt grupate pe mai multe categorii: distracție și strategie, simulatoare, zbor și auto, shootere și construcții.
„Copiii sunt foarte surprinși în primul rând. Cei peste 10 ani s-au jucat mult cu prima consolă, mai ales că pot să facă un truc cu mingea, să îl păcălească pe adversar, li s-a părut distractiv. S-au mai jucat cu console din generația a doua și foarte mare trecere au consolele de tip arcade. Existau săli de jocuri unde oamenii introduceau monede și intrau să se joace. Existau niște dulapuri mari, de statura unui om, care aveau un joc. Logistic ne depășește așa ceva, dar am găsit alternativa în console. Cel mai simplu era să găsim jocuri de PC-uri, dar nu cred că e același lucru să joci un joc de Spectrum pe o tastatură de Spectrum, pe un Spectrum adevărat”, a mai spus Marian.
Jocul lui preferat este XCOM UFO Unknown, în care extratereștrii invadează planeta și jucătorii trebuie să o salveze. „Eu nu sunt un gamer, n-am fost niciodată. Eu le repar, le strâng, apelez la colaboratori, dar mă joc extrem de puțin”, a punctat acesta.
„Nu sunt foarte interesați de jocuri. Fiul meu se mai joacă uneori Worms, el e mai mult cu bicicleta, cu cățăratul în copaci. I-am încurajat pe amândoi să petreacă timp afară. Noi, ca familie, facem des plimbări în natură, mergem la o margine de pădure și facem 8-10 km cu bicicleta. Băiatului i-a plăcut tot timpul să se cațere în copaci, să meargă cu bicicleta, să facă tot felul de lucruri ieșite din comun. Își face tiroliană singur. Urcă în copac, o leagă de creangă, coboară, urcă în alt copac, tot cu funie, și își dă drumul. El și le face singur, eu nu i le-am legat niciodată. Asta o făcea de pe la 7-8 ani. Aici, în Satu Mare, la o zi de naștere a făcut aceeași figură, a făcut o tiroliană, dar ce mi s-a părut de-a dreptul bizar, ciudat, e că niciunul dintre copii, în afară de ai mei, nu a putut urca în copac să se dea pe tiroliană”, a mai menționat inginerul.
Educația propriilor copii este un lucru foarte important pentru familia Stan.
„Băiatului îi place să sară cu bicicleta. Anul trecut a căzut de la vreo 5 metri și și-a spart casca. Am cumpărat altă cască, dar el nu a pățit nimic. Am spus să nu-l descurajez, dimpotrivă, îi spun că este o graniță destul de fină între a fi nesăbuit și a fi curajos. Dacă tu te urci pe bloc și sari de la etajul 5 și mori nu înseamnă că ai fost curajos, probabil ai fost prost. Trebuie să înțelegi că unele riscuri nu merită, nu au sens pe lumea asta”, a subliniat acesta.
Expoziția este deschisă la Muzeul Județean Satu Mare până în 23 februarie. Nu se știe ce se va întâmpla după. Există posibilitatea să fie expoziție permanentă sau o expoziție care să fie dusă și la alte muzee din țară, fiind discuții cu unele instituții din Cluj sau Oradea.
„Eu m-aș bucura să existe posibilitatea unei expoziții permanente. Am avut deschiderea Muzeului să găzduiască această expoziție temporară, nu plătesc chirie, dar nici nu încasez niciun leu. E pe bază de voluntariat, inclusiv transportul a fost plătit de mine. Contribuția muzeului este sala, personalul. Eu am spus că le donez oricui vrea să organizeze o expoziție. Ar fi păcat să se piardă. Există posibilitatea să le dau în concesiune muzeului. Eu nu încasez niciun leu, nici nu am de gând. Am vrut să întorc ceva pentru orașul unde m-am născut, unde am crescut. Mie mi-a dat foarte multe orașul acesta”, a adăugat Marian Stan.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
