Ştiri din Transilvania

13 persoane, rănite după ce un autobuz plin cu călători s-a ciocnit cu o cisternă cu lapte

Treisprezece persoane au fost rănite, miercuri dimineaţă, după ce un autobuz în care se aflau 30 de pasageri, muncitori navetişti, a lovit o cisternă încărcată cu lapte, accidentul producându-se pe DN 15 (E 60), în judeţul Mureş, arată primele informaţii furnizate de ISU.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, Mihai Gagyi, accidentul s-a produs în zona localităţii Cuci, pe DN 15, unde un autobuz care transporta la o fabrică 30 de muncitori a lovit o autocisternă cu lapte, relatează Mediafax.

Conform sursei citate, în urma impactului 13 persoane din autobuz au fost rănite, iar şapte dintre ele au fost preluate de ambulanţe pentru a fi duse la Unitatea de Primire Urgenţe SMURD din Târgu Mureş şi la spitalul din Luduş, restul răniţilor primind îngrijiri mdicale la faţa locului, nefiind necesară transportarea lor la spital.


La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Mureş, Andreea Popa, a precizat că traficul în zona producerii accidentului, ale cărui cauze nu sunt cunoscute încă, estre blocat complet şi nu există rute alternative.

Etichete: autobuz mures grav rutier
Ultimele Stiri
abonare newsletter