Ştiri din Transilvania

Primăria Florești va steriliza toți câinii fără stăpân din comună. Primar: „Sunt foarte multe animale abandonate”

Primăria Florești va oferi informații despre sterilizarea animalelor de companie. De asemenea, Primăria lansează un proiect de gestionare a animalelor fără stăpân.

 

 


 

Primăria comunei Florești lansează o campanie de responsabilizare a persoanelor care dețin animale de companie și un proiect de gestionare a animalelor fără stăpân, pe raza întregii comune, în colaborare cu reprezentanți ai Asociațiilor pentru Protecția Animalelor.


 

„Inițiativa se impune ca o necesitate și ca soluție corectă și legală, ca urmare a numărului ridicat de animale fără stăpân sau abandonate, pe raza comunei”, a declarat primarul Bogdan Pivariu.


Campania se va derula în mai multe etape, prima etapă se adresează proprietarilor de animale de companie, cu scopul informării referitor la obligațiile ce le revin privind sterilizarea (cu excepția celor cu certificat de origine), înregistrarea câinilor în Registrul de Evidență al câinilor cu stăpîn, dar și microciparea animalelor pe care le dețin. A doua etapă din Campanie prevede acțiunile de sterilizare a câinilor fără stăpân, cu scopul reducerii efectivelor abandonate și intrarea în legalitate a deținătorilor de animale de companie.

Floreștenii pot face sesizări pentru câinii agresivi

Fiecare cetățean interesat poate solicita informații referitoare la sterilizarea animalului de companie la numărul de telefon 0755 019 010.    


Locuitorii pot trimite sesizări cu privire la câinii comunitari sau situații de câini agresivi la numărul unic de telefon 0746 262 282.

Persoanele care vor face sesizări vor trebui să ofere datele de contact pentru a oferi informații suplimentare referitoare la cazul sesizat și să ajute la identificarea câinilor în legătură cu care fac sesizarea.


Câinii comunitari care crează probleme vor fi ridicați din teren de către personal specializat, deparazitați și vaccinați, ulterior sterilizați și înregistrați, costurile urmând să fie suportate de către administrația locală. Vor fi găzduiți în adăpost și vor putea fi dați spre adopție după o evaluare a stării fizice și de comportament.

Animalele găsite nesupravegheate sau abandonate dar ai căror stăpâni vor fi identificați le vor putea recupera numai după achitarea serviciilor medicale amintite mai sus. În cazul în care se vor constata situații de abuzuri asupra animalelor sau neglijență, vor fi făcute demersuri către instituțiile competente, poliția rurală.

„Am pornit deja prima etapă într-o Campanie de mare amploare. Le mulțumesc tuturor celor implicați, cetățenilor comunei, reprezentaților Asociațiilor pentru că au răspuns pozitiv apelului administrației locale. Va fi mult de muncă, dar sunt convins că rezultatele pozitive vor apărea. Totodată, nu am abandonat nici ideea de a pune în practică, din fonduri europene, un Proiect în care comuna Florești să aibă în cel mai scurt timp posibil un Adăpost propriu, la standarde internaționale”, a mai anunțat Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu.

CITEȘTE ȘI:

Rata abandonului de animale după sărbători crește în fiecare an. „Cadoul” perfect de Crăciun vine la pachet cu responsabilități!

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter