La ședința extraordinară de miercuri, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca va dezbate un proiect de Hotărâre privind un scurt sector de drum de pe DN 1F, de pe Calea Baciului.
În pregătirea celei de-a XI-a ediții a Zilelor Culturale Maghiare (ZCM) din Cluj-Napoca, care va avea loc între 19-21 august, organizatorii doresc să asigure comunitatea clujeană că festivalul se va desfășura în conformitate cu reglementările în vigoare și pe baza unor reguli și măsuri speciale de precauții.
Legumele sunt preferatele românilor în sezonul de vară, însă mulți nu știu că există un grad mare toxicitate în ele. Iată lista cu cele mai toxice legume.
Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă înființează o bursă a locurilor de muncă în domeniul construcțiilor – „Construim Împreună”, informează ARCA.
În luna mai 2020, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat doar 2.334 de turiști, în scădere cu 96,47% față de cele din luna mai 2019 (66.134), potrivit Direcției Județene de Statistică Cluj.
Orchestra ATAC, formată din 20 de tineri muzicieni, va susține un concert caritabil, în curtea Spitalului Clinic Municipal din Cluj-Napoca, dedicat bolnavilor și cadrelor medicale. Evenimentul va avea loc vineri, 24 iulie 2020, de la ora 11:00.