Toţi răniţii au fost aduşi la UPU 1 Cluj. Toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite de un pădurar. Răniţii în accidentul aviatic sunt conştienţi, fiind internaţi la terapie intensivă.
O echipă a ziarului Monitorul de Cluj a fost prezentă la locul în care s-a prăbușit avionul. Pozele au fost realizate de fotoreporterul Monitorul de Cluj, Otilia Mureşan.
Medicul Valentin Calu de la Elias, rănit în accidentul aviatic de luni după-amiază, a sunat-o, imediat după prăbuşire, pe directoarea medicală a unităţii, Dana Safta, căreia i-a spus "Ne-am prăbuşit. Sunt întins pe pământ şi abia respir", iar ulterior a făcut un foc, pentru a se încălzi.
Răzvan Petrescu, copilotul avionului care ar fi aterizat forţat luni după-amiază, este în stare critică, acuzând un şoc hipovolemic ca urmare a hemoragiei masive, iar medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu sunt în stare medie spre gravă, cu fracturi multiple, potrivit SMURD.
O studentă rănită grav în accident a încetat din viaţă, în ciuda intervenţiei echipei de prim ajutor care i-a făcut manevre de resuscitare, au declarat surse medicale.
Pilotul Adrian Iovan a avut ultima convorbire cu cei de la Romatsa după ce a trecut de Sibiu, când a anunţat că va coborî la o altitudine de 2.100 de metri, mai mică decât cea normală, pentru că nu vedea nimic din cauza ceţii, a declarat luni, pentru Mediafax, preşedintele Romatsa, Aleodor Frâncu.
Potrivit unor surse de la fața locului, răniții din accidentul aviatic petrecut în această după-amiază lângă Beliș au fost găsiți datorită pădurarilor, care au reușit să-i localizeze folosind "triangulația audio".
Adrian Iovan, pilotul avionului care a aterizat forţat, este persoana decedată în accidentul aviatic. Toate cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite.