Un tânăr aflat în stare critică a fost transportat de urgenţă la spital, în urma unui accident care a avut loc noaptea trecută între localitățile Sântioana și Fizeșu Gherlii.
Directiva privind siguranța rutieră, adoptată marți de Parlamentul European, stabilește că un cetățean european căruia i-a fost suspendat permisul într-o țară UE nu va mai putea conduce în niciun stat membru.
Numărul de decese ca urmare a accidentelor rutiere mortale produse pe drumurile din România rămâne la cote alarmante. Peste 1.540 de persoane și-au pierdut viața anul trecut în accidente rutiere tragice.
Primăria încheie un protocol de colaborare, pe o durată de zece ani, cu Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Cluj în vederea realizării unui plan comun de acțiuni pentru combaterea consumului de substanțe psihoactive în Cluj.
În primele nouă luni ale anului numărul deceselor cauzate accidente rutiere grave a scăzut cu 105 faţă de perioada similară a anului trecut, dar România ocupă în continuare primul loc la nivel european în statistici.