Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj (AIAC), Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu și Galeria de Artă Kunsthaus7b, în parteneriat cu EUNIC (Rețeaua Institutelor Culturale Naționale din UE), au vernisat, marți, în corpul de legătură dintre cele două terminale de pasageri, o expoziție de pictură și fotografie intitulată „La masă”.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Mureş, Péter Ferenc a anunţat, luni, că prin inaugurarea unei curse zilnice Târgu Mureş – Budapesta, începând din luna octombrie, călătorii vor avea acces, cu o singură escală, la zboruri către peste 143 de destinaţii.
Nicio firmă nu este interesată să expertizeze pista Aeroportului dacă ar fi să ne luăm după faptul că forul judeţean caută, a treia oară, un expert care să cerceteze lucrările efectuate la acest obiectiv.
După seria de comunicate de presă venite de la Consiliul Județean Cluj, reprezentanții Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj (AIAIC) vin cu o replică pe măsură.