Până la ora 12, peste 3 milioane de români cu drept de vot au votat în cadrul turului I al alegerilor prezidențiale. În Cluj erau înregistrate aproape 90.000 de voturi.
Ioan Oleleu, vicepreşedinte ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor), a votat duminică, 24 noiembrie, în primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Preşedintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, după ce și-a exercitat dreptul la vot: „Am votat pentru un președinte care să garanteze libertatea, democrația și care să continue parcursul european al României”
Mai multe sesizări cu privire la posibile incidente electorale au fost semnalate la Cluj, înaintea deschiderii secțiilor de vot. Polițiștii au deschis un dosar penal.