Trei persoane au fost duse la secția de Poliție, vineri seara, în urma unui conflict spontan, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție după anularea hotărârii luate de Curtea de Apel Ploiești.
Curtea Constituţională a României a declarat vineri recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale. „CCR urmărește restabilirea cât mai urgentă a ordinii constituționale”, arată Curtea Constituțională.
Curtea Constituțională a României a declarat recurs împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a admis o cerere în care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.
Decizia Curții de Apel Ploiești care a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din decembrie 2024 reprezintă o „aberație” juridică. „Procesul electoral continuă. Justiția nu e loc de experimente periculoase”, spune deputatul clujean Ovidiu Cîmpean.
În Săptămâna Mare, preoții ortodocși au primit din partea parlamentarilor lui George Simion o scrisoare electorală însoțită de un pomelnic și o bancnotă de 100 de lei.
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat, joi seara, că procesul electoral pentru alegerile prezidențiale programate în 4 mai continuă, în urma deciziei unui judecător de la Curtea de Apel Ploiești care a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024.
Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat declanşarea unui control în cazul finanțării activității partidului AUR, în urma informațiilor conform cărora formațiunea politică condusă de George Simion ar avea un contract cu o companie de lobby din SUA.
Primarul Clujului, Emil Boc a declarat miercuri, la Târgu Mureş, că a fost mandatat de conducerea partidului să trasmită că PNL joacă o singură carte şi susţine un singur candidat, Crin Antonescu. Despre Nicuşor Dan, edilul a arătat că nu ştie un proiect pe care primarul Capitalei să îl fi terminat: „Vreţi să ducem blocajele de la Capitală la nivelul întregii ţări?”, a întrebat Boc.