Fostul arbitru Constantin Din (53 de ani) este noul preşedinte al Federaţiei Române de Handbal după ce a câştigat, joi, alegerile din cadrul Adunării Generale.
Echipa națională de handbal feminin a României pregătește ultimele detalii pentru meciul retur din barajului cu Serbia pentru Campionatul Mondial Feminin din 2015.
Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, consideră că Trofeul Carpați a reprezentat un turneu util pentru selecționata României, în perspectiva barajului cu Serbia pentru calificarea la Campionatul Mondial.
Oficialii Federației Române de Handbal anunțau, ieri, printr-un comunicat, că handbalistele Paula Ungureanu și Valentina Elisei vor da lovitura de începere la meciul de fotbal FC Universitatea Cluj - FC Botoșani. Acest lucru nu s-a întâmplat din cauza unor neînțelegeri la nivelul oficialilor.
Numit la cârma naționalei feminine înaintea Trofeului Carpați, Thomas Ryde și-a luat funcția în serios și a efectuat primele antrenamente la Cluj alături de tricolore.
Federația Română de Handbal a pus în vânzare bilete și abonamente pentru competiția handbalistică, Trofeul Carpați, care va avea loc în perioada 20-21 martie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, afirmă că Trofeul Carpați, care se va desfășura la Cluj, va fi prima competiție la care va antrena noul antrenor al naționalei.