Populaţia din România, conectată la sistemele de canalizare, în 2016, reprezintă mai puţin de jumătate din numărul total de locuitori ai ţării (49,1%), în timp ce doar 47,7% dintre români au acces la reţele de epurare a apelor uzate, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Vremea va continua să se încălzească joi, astfel că valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Județul Cluj se află sub un cod galben de caniculă. Primăria Cluj aluat primele măsuri specifice pentru vremea caniculară.
Sute de milioane de oameni din lumea întreagă, majoritatea dintre ei trăind în zone rurale, nu au acces la apă potabilă, informează miercuri un nou raport al organizației caritabile internaționale WaterAid, dat publicității de Ziua mondială a apei, relatează DPA.
Cel mai recent studiu despre fluor a stabilit că acest element chimic este o neurotoxină, responsabil de afecţiuni precum deficitul de atenţie, hiperactivitatea sau dislexia.
O propunere formulată de social-democraţi și discutată la Ministerele Finanţelor şi Mediului este cea a scăderii TVA la 9% pentru apa potabilă, de la robinet, pentru cinci metri cubi de apă folosiți lunar de o familie.
Primăria Huedin în colaborare cu Compania de apă Someș S.A. Cluj au demarat lucrările de extindere a rețelei de apă potabilă din orașul Huedin spre comuna Izvorul Crișului.