Aproape 4.000 de absolvenţi de liceu din Cluj susţin, miercuri, 28 iunie, proba de profil la BACALAUREAT 2017, adică, matematică sau istorie. Vineri, 30 iunie, elevii vor avea examen la o disciplină la alegere, în funcţie de specializare sau profil.
ISJ Cluj a trimis la Huedin un autocar cu 30 de asistenţi, cadre didactice din Cluj-Napoca, pentru supravegherea examenului de Bacalaureat, pentru a preveni fraudele, în condiţiile în care oraşul este mic şi ”toată lumea cunoaşte pe toată lumea”.
Un număr de 4.204 de absolvenți de clasa a XII-a din Cluj susțin, luni, examenul de bacalaureat la limba şi literatura română. În judeţul Cluj sunt organizate 15 centre de examen.
Luni, 26 iunie, elevii care au terminat clasa a XII-a susţin prima probă scrisă a bacalaureatului, cea la limba şi literatura română, fiind urmată de proba de profil, adică la matematică sau istorie. Elevii vor afla primele rezultate pe 5 iulie, iar cele finale se vor afişa pe 10 iulie.
Elevii de clasa a XII-a susţin, miercuri, evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, până acum desfăşurându-se proba privind competenţele digitale şi cea la limba română. Probele scrise vor începe pe 26 iunie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 10 iulie.
Elevii de clasa a XII-a susţin, vineri, 9 iunie, evaluarea competenţelor digitale, după evaluarea orală a competenţelor la limba română. Probele scrise, care sunt şi cele mai importante, vor începe pe 26 iunie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 10 iulie.