180 de elevi absolvenți ai clasei a VIII-a din Cluj nu s-au prezentat joi la proba scrisă la Matematică, din cadrul Evaluării Naționale. Vezi care au fost subiectele și baremul.
Ministerul Educației a publicat pe subiecte.edu.ro subiectele și baremul de corectare de la proba de Limba română de la Evaluarea Națională 2022, probă care a avut loc marți, 14 iunie.
Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă profunda indignare față de "corectarea deplorabilă" a lucrărilor scrise din cadrul examenului de bacalaureat din acest an.
Elevii de clasa a VIII-a au primit la subiectele la română, la examenul de evaluare naţională, poezia „Ploaia” de Magda Isanos. Elevii au avut de argumentat de ce textul aparţine genului liric. De asemenea, un alt subiect a fost redactarea unei compuneri despre o întâmplare la o competiţie sportivă.
O întrebare extrem de simplă de la simularea examenului de Evaluare naţională la limba română i-a pus în încurcătură pe elevi. Mii dintre aceştia au semnat o petiţie după ce au greşit răspunsul, conform baremului, şi au pierdut punctele alocate cerinţei respective.
Elevii claselor a VIII-a susţin, joi, simularea evaluării naţionale la matematică, iar cei din clasele a XI-a şi a XII-a dau proba obligatorie a profilului. Ce subiecte au primit elevii claselor a VIII-a la simulare.
Secretarul de Stat pe preuniversitar, Monica Anisie, a declarat că părinţii care au protestat joi la Ministerul Educaţiei au cerut anularea unui subiect de la proba de Matematică, însă ministerul nu a acceptat să modifice baremul.