Familia regală a Marii Britanii a făcut public primul portret oficial care îl include şi pe prinţul George, alături de ducesa de Cambridge, prinţul William, dar şi de cei doi câini ai familiei, fotografia fiind făcută chiar de tatăl lui Kate, Michael Middleton.
Prinţul William şi ducesa Catherine aşteptat două zile înainte de anunţarea deciziei privind prenumele bebeluşului regal. Palatul Kensington a anunţat, miercuri, în mod oficial numele fiului cuplului regal. Acesta este George Alexander Louis.
Ducesa de Cambridge, bebeluşul regal şi prinţul William au părăsit Maternitatea Saint Mary din Londra, marţi seară, prinţul William declarând sub formă de glumă că fiul lui seamănă cu Catherine "din fericire", relatează CNN.
Bebeluşul regal, născut în zodia Racului, la fel ca tatăl său, prinţul William, şi bunica sa prinţesa Diana, va fi un lider puternic, afirmă experţii în astrologie.
Interesul uriaş al oamenilor pentru naşterea bebeluşului regal a generat peste 25.300 de mesaje pe minut pe Twitter, din momentul în care Casa Regală Britanică a făcut, luni seara, anunţul oficial al naşterii copilului prinţului William şi al ducesei Catherine.
Tabloidul britanic “The Sun” şi-a schimbat marţi, numele ediţiilor sale de print şi online, în “The Son”, pentru a marca naşterea fiului ("son" în limba engleză) Prinţului William si al Ducesei Catherine, al treilea în ordinea succesorală la Tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Simbol al ataşamentului Canadei faţă de coroană, cascada Niagara şi turnul CN din Toronto vor fi iluminate în albastru în onoarea băieţelului pe care l-a născut ducesa de Cambridge, Kate.
Ducesa de Cambridge, soţia prinţului William, a născut un băieţel, luni, la maternitatea St. Mary din Londra, bebeluşul fiind primul copil al cuplului princiar şi al treilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, informează BBC.