Procurorii au adus, joi, 8 august, noi precizări în legătură cu decesul unui pacient de la un spital din Bucureşti, care a intrat în stop cardio-respirator, după ce două doctoriţe i-ar fi redus brusc doza de noradrenalină.
Patru angajaţi ai Spitalului Pantelimon din București au fost ridicaţi miercuri de poliţişti şi duşi la audieri, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI. Ministrul Sănătății solicită demisia managerului și directorului medical.
Trei persoane, o femeie şi doi dintre fiii săi, au fost ucise într-un apartament de pe Calea Moşilor din Bucureşti. Suspecții erau cunoscuți cu probleme psihice.
Un profesor de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București a fost reţinut, joi, sub acuzaţiile de viol şi agresiune sexuală, victimele fiind doi adolescenți de 16, respectiv 17 ani.