Multe din proiectele promise de primarul Emil Boc la început de mandat sunt tot în faza de derulare, deşi trebuiau încheiate de cel puţin un an: Sala Polivalentă, sistemul de ticketing, Bike Sharing, parking pe strada Negoiu etc.
Primarul Emil Boc a fost recent într-o vizită oficială în China, în orașul Ningbo, după ce într-o ședință de Consiliu Local din luna mai a fost aprobat un proiect de hotărâre prin care cele două orașe au semnat un acord.
În Lomb se va construi Cluj Innovation City, centrul de afaceri TEAM şi “Buftea de Cluj”. Sunt proiecte mari, cu fonduri europene, cu o valoare totală a investiţiilor de sute de milioane euro.
La sfârşit de an, Primăria Cluj-Napoca are multe proiecte începute, dar neterminate. Modernizarea liniei de tramvai este singura mare investiţie care a fost încheiată anul acesta.
Lucrările la Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative din Lomb, cunoscut şi sub numele de “Buftea de Cluj”, au început de câteva luni, acum fiind în stadiul de 13%.