Românii vor putea fi vaccinați împotriva COVID-19 direct din mașină. Valeriu Gheorghiță, coordonator al campaniei de vaccinare, a spus că centrele de vaccinare drive thru vor fi pregătite pentru etapa a treia, când va fi vaccinată populația generală.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, în România, a explicat că dacă totul decurge bine în continuare, în perioada iunie - iulie 50% dintre români ar putea fi vaccinați. În septembrie am putea ajunge la imunitatea colectivă.
Cele 23.400 de doze de vaccin Pfizer BioNTech care trebuiau să ajungă luni la Cluj sunt încă în întârziere. În județ mai există rezerve doar pentru încă două zile.
Până în prezent, 50.255 de persoane au fost vaccinate în județul Cluj, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID-19. Câți clujeni au simțit reacții adverse?