Planul Național de Combatere a Cancerului riscă să nu fie implementat la timp, potrivit deputatului USR Emanuel Ungureanu. Din cauza amânării din comisia de sănătate, precum și a lipsei de colaborare dintre grupurile tehnice care trebuiau să elaboreze strategia, pacienții cu cancer riscă nu poată beneficia de un acces rapid la tratamentul vital.
Jurnalistul Alex Dima ne-a vorbit despre primul centru construit exclusiv din donații, pentru copiii cu cancer din România care își pierd copilăria internați în spital. Acesta vine cu un concept total diferit față de ce avem în prezent în țară și va fi un spațiu colorat, viu, care să nu le aducă aminte copiilor de suferință.
Plânsete, râsete și emoții puternice, la un eveniment marca „Cluj for Ukraine”. Mai mulți ucraineni aflați la Cluj și-au mărturisit experiențele traumatizante prin care au trecut în timp ce fugeau de război și le-au mulțumit clujenilor pentru tot ajutorul pe care l-au acordat.
Csaba L. Dégi, profesor la UBB Cluj-Napoca, a fost ales președnte al European Cancer Organisation pentru perioada 2023-2026. El își propune să „insiste” mai mult pe partea de cercetare în cancer, pentru că „în ultimele două decenii nu s-a investit nimic în Europa de Est”.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri Legea privind Planul Național de Prevenire şi Combatere a Cancerului, elaborat de un grup coordonat de chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca.
La derby-ul de sâmbătă contra CSU Sibiu, baschetbaliștii de la U-BT Cluj vor purta din nou echipamente roz, pentru a marca lupta împotriva cancerului la sân.
Clujeanul Vlad Pop se întoarce în „Infernul Alb”, unde va alerga la finalul lunii februarie în cel mai dur ultramaraton din lume, la -50 de grade Celsius. Sportivul își propune să strângă bani pentru burse educaționale care vor merge la 200 de copii cu cancer.