Pompierii clujeni au intervenit, sâmbătă după amiază, la stingerea unui incendiu ce a cuprins podul unei case din comuna Căianu. Din fericire, nu au existat victime.
Majorarea cu 50% a impozitelor pentru clădirile de locuit, din anul 2023, a fost votată în Senat. Vezi cât va trebui plătit pentru o casă din Cluj-Napoca sau un apartament în București.
Pompierii clujeni au intervenit în cursul nopții trecute pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit, cu două niveluri, din localitatea Măguri, comuna Măguri Răcătău.
O „casă-pilot”, realizată prin tehnici ecologice și tradiționale în comuna Sălicea din județul Cluj, a fost scoasă la vânzare. Ce dotări are și cu cât se vinde casa „ecologică”?
Premiile pentru Patrimoniul European au fost desemnate joi, iar trei proiecte românești se află printre câștigători. Unul dintre cele trei este proiectul de restaurare a Casei Libertății Religioase din Cluj-Napoca.