Școala „Iuliu Hațieganu”, una dintre cele mai bine cotate instituții de învățămât din cartierul Mănăștur se luptă de ani de zile pentru un spațiu mai mare.
Un proiect de restructurare a incintei Dacia Service de pe strada Dorobanților și transformarea sa într-un ansamblu mixt de imobile cu birouri și locuințe a fost aprobat de locali în ședința de astăzi.
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a semnalat condiția deplorabilă a Clinicii de Pediatrie IV din Cluj. Bucăți întregi din tencuiala clădirii lipsesc, iar țiglele de pe acoperiș stau să cadă.
Palatul Teleki, o clădire care datează încă din secolul al XVIII-lea rămâne a statului român, conform unei sentințe definitive, executorii și irevocabile pronunțată în luna iunie 2019.
Din 2016, Monitorul de Cluj a semnalat cazul elevilor de la Şcoala Generală "Iuliu Haţieganu" din Mănăştur care învaţă în condiţiile inumane: peste 1000 de copii stau îngrămădiţi în câteva săli de clasă, şcolarii fiind nevoiţi să meargă la cursuri pe schimburi.
Într-una dintre cele mai bune școli atât din Cluj, cât și din țară, Gheorghe Șincai, plouă din cauză că nu sunt fonduri pentru repararea acoperișului. Elevii care livrează rezultate excepționale an de an, învață în condiții demne de milă.
După ani de amânări, în care au fost cheltuiți zeci de milioane de lei, Inspectoratul Școlar Județean urmează să se mute într-un nou sediu. Noua locație este situată pe strada Argeș, iar în prezent au loc ultimele pregătiri pentru a transforma noul spațiu într-unul complet funcțional.
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută pe Bulevardul Eroilor, în clădirea în care îşi au sediile PSD şi PNL. A fost nevoie de trei maşini de intervenţie ale pompierilor pentru a anihila incendiul.