Consiliul Județean anunță că stadionul Cluj Arena este pregătit pentru primul meci din cadrul Campionatului UEFA Under21 și că „își arată din nou utilitatea”.
Campionatul UEFA Under 21 începe în această săptămână la Cluj-Napoca. Astfel, Primăria impune restricții de circulație în jurul stadioanelor Cluj Arena și Dr. Constantin Rădulescu.
Acoperișul Cluj Arena a cedat peste Tribunele I și II și are nevoie de reparații urgente. La fiecare ploaie abundentă, apa curge în tribune și pe spectatori.
Gazonul „nou-nouț” de la Cluj Arena, inaugurat în luna aprilie, are deja nevoie de îmbunătățiri care vor costa Consiliul Județean aproximativ 10.000 de euro.
Ca ambasador trebuie să îi atragi pe cei ca tine și pe cei foarte diferiți de tine. Eu cred că orice sport e foarte frumos și sănătos, atâta vreme cât îl faci cu pasiune, spune alergătoarea Adina Mureșan.
Cea mai intensă ediție Untold de până acum vine cu un line-up pe măsură. Bebe Rexha, French Montana, Ava Max și Eric Prydz sunt doar câteva dintre numele care vin pentru prima dată în România, la Untold.
România găzduiește #U21EURO în 2023, cel mai important turneu continental al anului. Trofeul UEFA Under 21 Championship va puta fi văzut la Cluj-Napoca în perioada 13-14 Mai.